Fundaşul Radu Drăguşin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, înaintea meciului cu Polonia din Liga Naţiunilor, că echipa naţională de fotbal a României trebuie să arate o altă faţă după înfrângerile suferite în faţa Suediei şi Bosniei-Herţegovina şi să joace cu mai multă hotărâre.
„Acum sunt bine din punct de vedere fizic după această accidentare, mă simt într-o formă bună. Vin după o perioadă în care am jucat meciuri importante pentru mine şi pentru forma mea fizică. Cred că suntem într-un moment dificil după aceste două rezultate negative, dar am în continuare încredere în echipă, în Mister şi în stafful nostru. Trebuie să arătăm mai bine în teren, ştim că trebuie să facem mai mult, că trebuie să jucăm cu mai multă hotărâre, iar mâine este un meci important în care trebuie să arătăm o altă faţă a noastră”, a spus Drăguşin.
Internaţionalul român consideră că tricolorii au învăţat din cele două partide că trebuie să aibă mai multă încredere şi să fie mai compacţi în faza defensivă.
„În aceste două meciuri am învăţat că trebuie să jucăm cu mai multă hotărâre, cu mai multă încredere. Am învăţat că, în anumite momente, putem să dominăm şi noi, că putem să avem mingea şi ne-am creat ocazii pe care le puteam fructifica. În acelaşi timp, am învăţat că trebuie să fim mai compacţi, să fim mai solizi în faza defensivă. Începând de mâine, noi sperăm să facem un meci bun, să revină încrederea, pentru că ştim că au fost două rezultate negative, ştim că i-am dezamăgit pe fanii noştri şi vrem să îi aducem înapoi lângă noi, pentru că suportul lor este ceva fără de care este foarte greu să performăm”, a afirmat jucătorul român.
Drăguşin a precizat că responsabilitatea pentru rezultatele negative aparţine întregului lot: „Este vina tuturor, a celor care au jucat şi a celor care nu au jucat, pentru că facem parte dintr-un singur lot de jucători şi toţi suntem responsabili pentru aceste două rezultate. Ca echipă, trebuie să arătăm o faţă mult mai bună şi mâine avem această ocazie”.
În ceea ce priveşte adversara de vineri, fundaşul român a remarcat valoarea jucătorilor Poloniei şi, în special, pe Robert Lewandowski, despre care spune că trebuie să fie cât mai bine izolat de colegii săi.
„Cu siguranţă ne aşteaptă un meci dificil. Polonia are jucători de valoare, Lewandowski este unul dintre ei, dar trebuie să încercăm să îi închidem, să le reducem ocaziile, pentru că aceşti jucători de valoare cu siguranţă şi le vor crea. Lewandowski este un jucător de mare valoare, de talie mondială. Va rămâne în puterea noastră să reducem cât mai mult numărul de mingi care vor ajunge la el. Este un meci important pentru ambele echipe, după un start în această competiţie pe care niciuna dintre echipe nu voia să îl aibă. Va fi un meci deschis, unul în care noi va trebui să luăm cele trei puncte, pentru că după acest început vrem să arătăm o nouă faţă a României şi asta suntem motivaţi să facem mâine”, a mai spus Drăguşin.
Naţionala României va disputa, vineri, la Varşovia, de la ora 21:45 (ora României), cea de-a treia partidă din noua ediţie a Ligii Naţiunilor, contra Poloniei.
Selecţionata României are programate patru partide în această fereastră internaţională a Ligii Naţiunilor: Suedia – România 2-1, pe 25 septembrie (Strawberry Arena – Solna), România – Bosnia-Herţegovina 2-4, pe 28 septembrie (Arena Naţională), Polonia – România pe 2 octombrie (Stadion Narodowy – Varşovia), România – Suedia pe 5 octombrie (Arena Naţională).
AGERPRES



