Radu Drăguşin: Meciul amical cu Columbia va fi greu, dar folositor în perspectiva EURO 2024

Data:

Fotbalistul Radu Drăguşin a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Madrid, că meciul amical dintre naţionalele României şi Columbiei îi va ajuta pe el şi pe colegii săi în perspectiva participării la EURO 2024, scrie Agerpres.

„E un amical care ne va folosi, cu un adversar foarte puternic şi în formă, cu jucători valoroşi. Şi sunt sigur că acest joc ne va da foarte multe repere despre cum va fi la EURO. Este cea mai în formă naţională din lume, cu 20 de meciuri fără înfrângere, aşa că ne va oferi un meci foarte puternic. Pentru mine e foarte important să joc cât mai mult. În primul meci amical am jucat de la început, acum sper să se întâmple la fel. Pentru că e important pentru mine să am minute în picioare”, a menţionat el.

Columbianul Luis Diaz (Liverpool) este pericolul numărul unu în meciul de marţi seara, susţine Drăguşin

„Putem spune că e cel mai reprezentativ şi mai în formă jucător al lor. E cel mai valoros şi cu siguranţă e jucătorul care ne poate pune cele mai multe probleme. Joacă la cel mai înalt nivel. Dar asta e un lucru bun, pentru că va fi un test important pentru noi”, a menţionat fundaşul lui Tottenham.

„Simţim suportul fanilor naţionalei din ultima perioadă, este o senzaţie incredibilă să ştii că şi în deplasare ai aproape 20.000 de oameni care vin să se susţină. Este o motivaţie în plus, însă, în acelaşi timp, şi o responsabilitate foarte mare”, a adăugat el.

Prezenţa foştilor selecţioneri Anghel Iordănescu şi Mircea Lucescu în delegaţia României pentru această partidă reprezintă o motivaţie în plus pentru „tricolori”. „Au venit cu noi, e un sentiment incredibil să-i avem lângă noi. Simpla lor prezenţă aici este o motivaţie în plus”, a precizat Radu Drăguşin.

Echipa naţională de fotbal a României dispută un al doilea meci de pregătire înaintea participării la EURO 2024, marţi, de la ora 21:30, pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid, contra selecţionatei Columbiei. Într-un meci amical desfăşurat, vineri, pe Arena Naţională din Bucureşti, România a terminat la egalitate cu echipa Irlandei de Nord, scor 1-1.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...