Radu Drăguşin – Am arătat că suntem o echipă ambiţioasă

Data:

Fundaşul Radu Drăguşin a afirmat, după victoria cu Lituania, scor 2-1, în deplasare, în Liga Naţiunilor, că prin acest meci „tricolorii” au arătat că sunt o formaţie ambiţioasă care este dispusă să se sacrifice.

„Suntem fericiţi că am obţinut aceste două victorii. Rămâne de construit în continuare pentru următoarele două meciuri. Din păcate terenul nu a fost deloc bun, dar cum, necum, am reuşit să scoatem aceste trei puncte, ceea ce demonstrează că suntem o echipă ambiţioasă şi arată că pentru România vom munci până la final”, a spus Drăguşin la Antena 1.

Naţionala de fotbal a României a învins greu echipa Lituaniei, cu scorul de 2-1 (1-1), marţi seara, pe Stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas, în Grupa a 2-a din Liga C a Ligii Naţiunilor.

Răzvan Marin (18 – penalty) şi Denis Drăguş (65) au adus a patra victorie consecutivă a tricolorilor în această campanie, după ce balticii au deschis scorul prin Armandas Kucys (7 – penalty).

Kosovo a dispus de Cipru cu 3-0 şi rămâne la trei puncte în spatele României, înaintea ultimelor meciuri din campanie, România – Kosovo (15 noiembrie) şi România – Cipru (18 noiembrie).

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

David Popovici – Dacă reuşesc să-mi construiesc ziduri pe culoar, îmi imaginez că sunt singur

Campionul mondial la înot în proba de 100 de m liber, românul David Popovici, a afirmat, imediat după...

Joao Felix a debutat la Al Nassr, în amicalul cu Toulouse (2-1)

Atacantul portughez Joao Felix a debutat, miercuri, pentru echipa saudită de fotbal Al Nassr, în meciul amical cu...

David Popovici a câştigat medalia de aur şi în proba de 100 m liber la Mondiale

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, joi, la Campionatele...

Fotbal: Meciuri echilibrate în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor

Programul turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal cuprinde dueluri echilibrate, potrivit site-ului UEFA, după desfăşurarea...