Pumas UNAM i-a reziliat contractul lui Dani Alves, după acuzațiile de agresiune sexuală

Data:

Clubul mexican de fotbal de primă divizie Puman UNAM a anunţat că i-a reziliat contractul fotbalistului brazilian Dani Alves, plasat în detenţie preventivă în Spania pentru o presupusă agresiune sexuală, informează AFP, citată de Agerpres.

„Prin această decizie, clubul şi-a reafirmat angajamentul de a nu tolera niciun act al vreunui membru al echipei noastre care să aducă atingere spiritului universitar şi valorilor sale”, a transmis preşedintele clubului Universităţii naţionale a Mexicului (UNAM), Leopoldo Silva.

„Clubul Universităţii naţionale este o instituţie care promovează respectul, comportamentul integru, demn şi profesionalismul jucătorilor şi jucătoarelor, atât pe teren cât şi în afara acestuia”, a adăugat preşedintele într-o conferinţă de presă convocată vineri pe acest subiect.

Un judecător spaniol a ordonat, vineri, plasarea în arest provizoriu a fotbalistului brazilian pentru agresarea unei tinere, fapte pe care acesta însă le neagă categoric.

Pe 10 ianuarie, un tribunal din Barcelona a anunţat că a deschis o anchetă pentru un presupus delict de agresiune sexuală după o plângere a unei femei, care l-a acuzat de atingeri nepotrivite în discoteca Sutton din capitala catalană, în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie.

Reclamanta, care petrecea la clubul amintit alături de câţiva prieteni, a declarat poliţiei că fotbalistul brazilian a atins-o pe sub lenjeria intimă fără consimţământul ei. Însoţită de prietenii ei, femeia a raportat cele întâmplate personalului de securitate al clubului de noapte, care a activat protocolul relevant în aceste cazuri şi a sesizat poliţia catalană.

La faţa locului s-au deplasat agenţi ai poliţiei catalane, care i-au luat declaraţia femeii, deşi aceasta nu a oficializat plângerea pentru agresiune sexuală decât pe 2 ianuarie, câteva zile mai târziu.

La scurt timp după ce femeia a denunţat agresiunea sexuală, Dani Alves s-a întors în Mexic pentru a se alătura ”Pumelor”, echipa la care joacă.

Alves, 39 ani, a evoluat la FC Barcelona în perioadele 2008-2016 şi 2021-2022, iar din iulie 2022 a semnat un contract pe un an cu Pumas UNAM.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Mbappe, atacantul central al lui Real Madrid

Starul francez Kylian Mbappe a acceptat să evolueze pe postul de atacant central la Real Madrid, viitoarea sa...

Fotbal: Haaland nu va juca în meciul cu Brighton

Manchester City, campioana en-titre a Angliei, nu se va putea baza pe vedeta Erling Haaland în meciul de...

Tenis: Nadal nu ştie sigur dacă va fi prezent la Roland-Garros

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, fost lider ATP, spune că va juca la Roland-Garros, al doilea turneu...

Tenis: Emma Răducanu, dezamăgitor la Madrid

Jucătoarea britanică Emma Răducanu, ajunsă în prezent pe locul 221 WTA, a fost eliminată în prima rundă a...