‘PSG nu s-a relaxat”, a spus antrenorul Luis Enrique după 7-0 cu Brest în Liga Campionilor

Data:

Paris Saint-Germain „nu s-a relaxat”, în ciuda calificării în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, obţinută după o victorie categorică cu Brest (7-0), miercuri seară, pe arena Parc des Princes, a afirmat antrenorul Luis Enrique, citat de AFP.

”Am jucat bine încă de la început, iar astfel de meciuri pot fi o capcană. Nu ne-am relaxat. Am jucat tot timpul respectând una dintre cele mai bune echipe ale Franţei”, a declarat tehnicianul spaniol.

„Este un lucru pe care l-am comentat la finalul meciului, cu şapte marcatori diferiţi, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum în Liga Campionilor, iar acest lucru arată mentalitatea jucătorilor”, s-a felicitat Luis Enrique la conferinţa de presă.

„Aproape toţi au marcat pentru că atunci când ajungeau aproape de gol ei pasau mingea celui mai bine plasat jucător. Dacă erau mai individualişti, am fi înscris mai puţin, însă acest lucru îmi place şi mai mult”, a mai spus Luis Enrique.

„M-am supărat în primele zece minute. Brest ar fi putut înscrie, iar din experienţă ştiu că meciurile ţi le poţi complica singur, pentru că nu trebuie să-i permiţi adversarului să revină”, a adăugat Enrique. „Dar când înscrii primul gol, asta eliberează jucătorii”, a conchis acesta.

Paris Saint-Germain a surclasat-o pe Brest cu 7-0 în manşa secundă a play-off-ului pentru optimile Ligii Campionilor la fotbal, încheind dubla cu un neverosimil 10-0.

Golurile au fost marcate de şapte jucători, Bradley Barcola (20), Hvicea Kvaraţhelia (39), Vitinha (59), Desire Doue (64), Nuno Mendes (69), Goncalo Ramos (76) şi Senny Mayulu (86).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Atletism: Usain Bolt spune că că ar fi putut alerga suta de metri în 9 sec 42/100 cu noii pantofi cu cuie

Fostul mare atlet jamaican Usain Bolt, al cărui record mondial de 9,58 secunde în proba de 100 de...

Cristiano Ronaldo, ales „Cel mai bun din toate timpurile” de Liga portugheză

Cristiano Ronaldo a primit miercuri premiul "Cel mai bun din toate timpurile", în cadrul unei gale organizate de...

Clubul Chelsea, acuzat de 74 de încălcări ale regulamentului legat de agenţi

Clubul Chelsea a fost acuzat de nu mai puţin de 74 de încălcări ale regulamentului legat de agenţii...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Va fi complicat cu ‘U’ Cluj, ne lipsesc doi jucători din linia defensivă

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că pentru formaţia...