Paris Saint-Germain a anunţat, duminică, transferul atacantului francez Randal Kolo Muani la Juventus Torino, echipă la care acesta fusese împrumutat în 2025, relatează AFP.
„După o perioadă excelentă de împrumut la începutul anului 2025, Randal Kolo Muani este acum oficial jucătorul lui Juventus”, a precizat clubul italian în cursul serii, menţionând că fotbalistul în vârstă de 27 de ani a semnat un contract pe cinci sezoane, valabil „până în 2031”.
Suma de transfer se ridică la „38 de milioane de euro”, plus „12 milioane de euro sub formă de bonusuri”, a adăugat Juve.
Internaţionalul francez (32 de selecţii, 9 goluri), care s-a alăturat echipei pariziene de la Eintracht Frankfurt în 2023, a avut parte de un timp de joc limitat sub comanda lui Luis Enrique în cel de-al doilea său sezon la Paris. Împrumutat la Juventus în ianuarie 2025, el a impresionat, încheind sezonul cu un bilanţ de 10 goluri în 22 de meciuri.
Cu toate acestea, PSG l-a împrumutat din nou, de data aceasta la Tottenham, în vara anului 2025. În cursul sezonului 2025/2026, el a bifat 41 de apariţii şi a marcat cinci goluri pentru clubul londonez.
Francezul, finalist al Cupei Mondiale din 2022, revine acum la Juventus printr-un transfer definitiv. Gruparea italiană a anunţat, de asemenea, sosirea extremei bosniace Kerim Alajbegovic (18 ani) de la Bayer Leverkusen. Acesta a semnat un contract pe cinci ani, în schimbul unei sume de 30 milioane euro (plus bonusuri de 2 milioane euro).
Plecarea lui Kolo Muani de la PSG survine după despărţirea de sud-coreeanul Lee Kang-In (Atletico Madrid) şi de atacantul portughez Goncalo Ramos (AC Milan).
AGERPRES



