Primoz Roglic, triplu câştigător al titlului, s-a retras din Turul Spaniei

Data:

Ciclistul sloven Primoz Roglic, câştigătorul Turului Spaniei în 2019, 2020 şi 2021, a fost nevoit să se retragă de la actuala ediţie a cursei iberice, după o căzătură suferită în ziua anterioară, cu mai puţin de 100 de metri înaintea liniei de sosire, informează EFE, potrivit Agerpres.

Roglic, în vârstă de 32 de ani, ocupa locul secund în clasamentul general al Vuelta 2022 în momentul abandonului său, la 1 min 26 sec în spatele belgianului Remco Evenepoel, purtătorul tricoului roşu.

„Din păcate Primoz Roglic nu se va afla la startul etapei a 17-a, în urma căzăturii de ieri (marţi). Recuperare rapidă, campionule”, a scris echipa slovenului, Jumbo-Visma, pe contul său de Twitter.

Roglic, liderul echipei Jumbo, a lansat un atac cu 2,7 km de sosire şi era în plin sprint, alături de alţi patru rutieri, în momentul în care s-a dezechilibrat şi a căzut după un contact cu britanicul Fred Wright (Bahrain), lovindu-se puternic de asfalt.

Slovenul s-a ridicat şi a trecut linia de sosire în acelaşi timp cu al câştigătorului etapei, danezul Mads Pedersen, şi cu un avans de opt secunde faţă de Evenepoel.

Roglic a suferit „policontuzii şi răni superficiale la cot, şold şi genunchi, pe partea dreaptă, care au necesitat tratament local”, conform raportului semnat de medicii cursei.

În urma abandonului său, Remco Evenepoel mai are un singur adversar în lupta pentru victoria finală, pe spaniolul Eric Mas (Movistar), care a urcat pe locul secund în clasament, la 2 min 01 sec.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...