Prima remiză la Cupa Mondială, SUA – Țara Galilor 1-1

Data:

Selecţionatele Statelor Unite şi Ţării Galilor au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan, într-un meci din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, anunță Agerpres.

Cele două echipe s-au neutralizat reciproc, după ce şi-au împărţit perioadele de dominare.

Americanii au marcat prin Timothy Weah (36), în timp ce vedeta Gareth Bale (82 – penalty) a semnat golul galezilor.

Echipa antrenată de Gregg Berhalter a dominat prim repriză şi a pus presiune la poarta lui Hennessey, chiar dacă a făcut-o destul de steril.

Primele ocazii au venit în min. 9, când galezii au fost aproape de autogol, dar apoi Sargent a trimis mingea la colţul scurt cu capul, însă balonul a şters bara.

Diferenţa în prima parte a fost făcută de acţiunea superbă a lui Pulisic (36), jucătorul echipei Chelsea angajându-l în adâncime pe Timothy Weah, care a marcat pe lângă Hennessey. Weah este fiul preşedintelui Liberiei, fostul mare fotbalist George Weah.

Galezii au fost cei cu iniţiativa în repriza secundă şi au pus în pericol de câteva ori poarta lui Turner. Fundaşul Davies (64) a trimis din plonjon cu capul, dar Turner a scos mingea care se ducea sub transversală. La faza următoare, Moore a reluat cu capul puţin peste după cornerul executat de Wilson (65).

Americanii le-au făcut cadou un penalty ”dragonilor”, după ce Zimmerman l-a faultat în careu pe Bale, aflat cu spatele la poartă. Bale, care joacă în Statele Unite, la Los Angeles FC, a transformat impecabil lovitura de pedeapsă (82), restabilit egalitatea.

Team USA a încercat să revină în ofensivă, dar nu a reuşit să construiască acţiuni clare, ploaia de centrări aruncată în careu fiind rezolvată de fundaşii galezi. Britanicii au fost aproape să dea lovitura pe o contră (89), dar şutul lui Johnson la colţul scurt a fost prins de Turner.

Galezii, care revin la Cupa Mondială după ediţia din 1958, şi americanii, care nu au reuşit calificarea la ediţia trecută, din Rusia, păstrează şanse de a merge mai departe după acest egal (primul înregistrat la CM 2022), având în vedere că în celălalt meci din grupă Anglia a dispus de Iran cu 6-2.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...