Prezentarea echipelor din Grupa H la CM 2022: Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud

Data:

Prezentarea echipelor care vor evolua în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar (20 noiembrie-20 decembrie): Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud, potrivit Agerpres.

PORTUGALIA
Palmares: a 8-a participare; cel mai bun rezultat – locul 3 în 1966
EURO: 8 participări; cel mai bun rezultat – campioană în 2016
Clasamentul FIFA: locul 9
Supranume: Seleccao
Preşedintele federaţiei: Fernando Gomes
Număr de jucători legitimaţi: 77.932 (la finalul sezonului 2021-2022)
Principalele cluburi: Benfica Lisabona, FC Porto, Sporting Lisabona
Calificare: clasată pe locul secund în Grupa A a preliminariilor europene, Portugalia s-a calificat la turneul final după ce a câştigat barajele cu Turcia, respectiv Macedonia de Nord
Selecţioner: Fernando Santos (68 ani) a fost numit la cârma echipei Portugaliei în octombrie 2014, la doar câteva săptămâni după ce predecesorul său, Paulo Bento, pierduse acasă cu Albania (0-1). Om de credinţă, riguros şi pragmatic, Fernando Santos va rămâne în istorie pentru faptul că condus Portugalia spre primul său trofeu internaţional – EURO 2016.
Jucătorul vedetă: Cristiano Ronaldo. Simbol mondial şi monstru sacru al echipei naţionale, fiind cel mai bun marcator la nivel mondial (117 goluri) şi cel mai selecţionat (191), Cristiano Ronaldo va disputa în Qatar a cincea sa Cupă Mondială, cu speranţa de a câştiga unul dintre puţinele trofee care îi lipsesc din palmaresul său incredibil. La 37 de ani, cvintuplul câştigător al Balonului de Aur nu mai este la fel de activ ca în trecut, dar şi-a păstrat abilitatea de a marca, susţinută de o ambiţie fără limite. La CM 2022, al zecelea său turneu final major de la debutul internaţional din 2003, căpitanul echipei Portugaliei are şansa de a deveni primul jucător care înscrie cel puţin un gol la cinci ediţii diferite ale Cupei Mondiale.
Echipa ideală: Diogo Costa – Cancelo, Pepe, Ruben Dias, Guerreiro – Ruben Neves, William Carvalho, Bruno Fernandes – Bernardo Silva, Cristiano Ronaldo, Rafael Leao.

GHANA
Palmares:
Cupa Mondială: a 4-a participare; cel mai bun rezultat – sfertfinalistă în 2010
Cupa Africii pe Naţiuni: 23 de participări; cel mai bun rezultat – campioană în 1963, 1965, 1978, 1982
Clasamentul FIFA: locul 61
Supranume: Black Stars
Preşedintele federaţiei: Kurt Okraku
Număr de jucători legitimaţi: necomunicat
Principalele cluburi: Ashanti Kotoko Kumasi, Hearts of Oak Accra
Calificare: Ghana a învins Nigeria (0-0 şi 1-1, conform regulii golurilor marcate în deplasare) în barajul zonei Africa
Selecţioner fost secund al lui Milovan Rajevac, Otto Addo (47 ani) a devenit antrenor principal după fiascoul de la CAN, unde echipa condusă de antrenorul sârb, care a dus Ghana în sferturile CM 2010, a fost eliminată după faza grupelor, învinsă de Comore (3-2). Addo a insuflat echipei naţionale un pic din realismul fotbalului german, după ce şi-a petrecut mulţi ani din viaţă în această ţară şi continuă să lucreze pentru Borussia Dortmund, ca scouter. El a trecut de barajul cu puternica echipă a Nigeriei şi îşi continuă munca, integrând în echipă jucători cu dublă naţionalitate, pe care îi urmărea de mai mulţi ani, precum Ransford-Yeboah Koenigsdoerffer sau Daniel Kofi Kyereh. El a petrecut primii ani ca antrenor la Hamburger SV, între 2009 şi 2015.
Jucătorul vedetă: Singurul jucător din lot care va disputa a treia Cupă Mondială, după cele din 2010 şi 2014, André Ayew făcea deja parte din echipă când Black Stars au fost aproape de prima semifinală a unei echipe africane la un Mondial, când Asamoah Gyan a ratat un penalty în ultimele secunde. Fiul lui Abedi Pele este căpitanul echipei Ghanei şi va fi ghid în Qatar, acolo unde joacă de mai bine de un an, la Al-Sadd, unde tatăl său a jucat în 1982-1983.
Echipa ideală: Ofori – Odoi, Amartey, Djiku, Abdul Rahman Baba – Partey, Kofi Kyereh – A. Ayew, Kudus, J. Ayew – Inaki Williams.

URUGUAY
Palmares:
Cupa Mondială: a 14-a participare; cel mai bun rezultat – campioană în 1930 şi 1950
Copa America: 45 de participări; cel mai bun rezultat – campioană de 15 ori (1916, 1917, 1920, 1923, 1924, 1926, 1935, 1942, 1956, 1959, 1967, 1983, 1987, 1995, 2011)
Clasamentul FIFA: locul 14
Supranume: Celeste
Preşedintele federaţiei: Ignacio Alonso
Principalele cluburi: Penarol, Nacional, Defensor Sporting, Danubio
Calificare: Uruguayul a terminat pe locul al treilea în grupa unică din preliminariile sud-americane, după Brazilia şi Argentina
Selecţioner: Diego Alonso (47 ani) a fost numit în funcţie pe 14 decembrie 2021 în ceea ce era o ”misiune de salvare” după înlocuirea experimentatului Oscar Tabarez, demis după 15 ani petrecuţi la cârma echipei Celeste, încununaţi cu multe succese (2006-2021). Tabarez, în ciuda aurei sale, a plătit pentru lipsa de rezultate în preliminarii şi pentru riscul de a vedea Uruguayul ratând Cupa Mondială. Succesorul lui Tabarez a reuşit să readucă echipa pe drumul cel bun şi să o califice la turneul final din Qatar, câştigând ultimele patru meciuri ale campaniei.
Jucătorul vedetă: Atacanţii Luis Suarez şi Edinson Cavani, doi marcatori prolifici din istoria naţionalei uruguayene, au condus o generaţie de aur către cele mai înalte sfere ale performanţei. La vârsta de 35 de ani, cei doi vor disputa ultimul lor Mondial şi vor preda ştafeta unei generaţii care îi are exponenţi pe talentaţii Federico Valverde şi Darwin Nunez.
Echipa ideală: Sergio Rochet – Guillermo Varela, Josema Gimenez, Sebastian Coates, Mathias Olivera – Facundo Pellistri, Rodrigo Bentancur, Federico Valverde, Matias Vecino – Darwin Nunez, Luis Suarez.

COREEA DE SUD
Palmares:
Cupa Mondială: a 11-a participare; cel mai bun rezultat – locul 4 în 2002
Cupa Asiei pe Naţiuni: 14 participări; cel mai bun rezultat – campioană în 1956 şi 1960
Clasamentul FIFA: locul 28
Supranume: Războinicii Taeguk
Număr de jucători legitimaţi: necomunicat
Principalele cluburi: Jeonbuk Motors, Ulsan
Calificare: Coreea de Sud a terminat pe locul secund în grupa sa din ultima fază a preliminariilor asiatice
Selecţioner: Paulo Bento, 53 ani, se află la conducerea echipei sud-coreene din 2018. Fostul internaţional portughez al doilea său turneu final de Cupă Mondială ca selecţioner, după ce prima experienţă a avut-o pe banca Portugaliei în 2014, fără a fi una de amintire plăcută, echipa nedepăşind faza grupelor. Lusitanii au fost umiliţi de Germania, viitoarea campioană mondială, cu 4-0. După patru ani la cârma echipei Portugaliei (2010-14), Paulo Bento a pregătit, fără mare succes, echipe din Brazilia, Grecia şi China, înainte de a fi instalat în Coreea de Sud. Sub conducerea sa, Coreea de Sud a terminat a doua în preliminarii, după Iran.
Jucătorul vedetă: Heung-min Son este starul incontestabil al fotbalului sud-coreean, însă sunt emoţii pentru căpitanul echipei naţionale din cauza unei accidentări suferite într-un meci jucat de Tottenham în Liga Campionilor. Atacantul a fost operat după o fractură la orbita oculară stângă, durata indisponibilităţii sale nefiind cunoscută încă. Absenţa lui Son, care a marcat 35 de goluri în 104 selecţii, dintre care 9 în ultimele 14 partide, ar cântări greu pentru Coreea de Sud, care are şanse mici de a repeta performanţa din 2002 şi chiar şi de a ieşi din grupă la turneul din Qatar.
Echipa ideală: Seung-gyu Kim – Tae-hwan Kim, Min-jae Kim, Young-gwon Kim, Jin-su Kim – Woo-young Jung, Jae-sung Lee, Chang-hoon Kwon, Hee-chan Hwang – Heung-min Son, Ui-jo Hwang.

Programul meciurilor din Grupa H:
Joi 24 noiembrie
Uruguay – Coreea de Sud (Education City Stadium- Doha, 15:00)
Portugalia – Ghana (Stadium 974- Doha, 18:00)
Luni 28 noiembrie
Coreea de Sud – Ghana (Education City Stadium – Doha, 15:00)
Portugalia – Uruguay (Lusail Stadium- Al Daayen, 21:00)
Vineri 2 decembrie
Ghana – Uruguay (Al Janoub Stadium – Al Wakrah, 17:00)
Coreea de Sud – Portugalia (Education City Stadium – Doha, 17:00)

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...