Preşedintele UEFA a lăudat Ungaria pentru modul în care a organizat finala Ligii Campionilor

Data:

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a lăudat modul în care Ungaria a organizat finala Ligii Campionilor UEFA 2025-2026, afirmând că succesul evenimentului de la Budapesta ”nu a fost o întâmplare”, scrie Xinhua.

Într-o scrisoare publicată pe site-ul oficial al Federaţiei Maghiare de Fotbal şi adresată preşedintelui federaţiei, Sandor Csanyi, Ceferin a declarat că găzduirea unei finale a Ligii Campionilor a fost ”una dintre cele mai mari responsabilităţi din fotbalul mondial”.

”Succesul de la Budapesta nu a fost o întâmplare, a scris Ceferin. A fost rezultatul a ani de muncă asiduă, devotament neclintit şi pregătire meticuloasă”.

Ceferin a mulţumit federaţiei maghiare, echipei organizatoare şi tuturor celor implicaţi în pregătirea evenimentului, spunând că finala a reflectat unitatea, pasiunea şi prietenia întruchipate de fotbal.

Şeful UEFA a adăugat că Budapesta a oferit un cadru remarcabil pentru finală, în timp ce Arena Puskas, cu facilităţile sale de clasă mondială, a fost o scenă potrivită pentru cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa şi un simbol al dezvoltării fotbalului maghiar în ultimii ani.

Finala Ligii Campionilor a avut loc la Budapesta pe 30 mai, în care echipa franceză Paris Saint-Germain şi-a conservat titlul după ce a învins-o pe Arsenal, campioana Angliei, cu scorul de 5-4 la lovituri de departajare.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Queen’s (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Katie Boulter cu 6-1, 6-3, vineri, în optimile...

Gabriela Ruse, învinsă de Barbora Krejcikova în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoaica Barbora Krejcikova, cu 6-1, 6-2, vineri, în...

Fotbal – CM 2026: Selecţionerul francez Didier Deschamps nu ştie ce va face după Mondial

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, care îşi va încheia mandatul la conducerea Les Bleus după...

Wout van Aert a abandonat după victoria din etapa a cincea a Turului AURA

Ciclistul belgian Wout van Aert s-a retras vineri din Turul AURA (Auvergne-Rhone-Alpes), noua denumire a cursei Criterium du...