Preşedintele La Liga, Javier Tebas: Nu vor exista sancţiuni sportive împotriva Barcelonei

Data:

Preşedintele La Liga, Javier Tebas, a afirmat că „este imposibil să existe sancţiuni disciplinare sportive” împotriva clubului FC Barcelona, întrucât termenul de prescriere a posibilelor infracţiuni privind eventuale plăţi către foşti responsabili ai arbitrilor, pentru care justiţia a deschis o anchetă, a fost depăşit, informează AFP, citată de Agerpres.

„Înainte de orice, noi trebuie să spunem clar. Am verificat deja, este imposibil să existe sancţiuni disciplinare sportive”, a explicat Tebas într-o înregistrare video difuzată pe reţelele de socializare ale La Liga, joi după-amiază.

Preşedintele La Liga a detaliat, totodată, că faptele s-au produs în 2018 şi cu ani înainte, dar „termenul de prescriere pentru acest tip de sancţiuni este de trei ani, şi între 2018 şi 2023 s-au scurs cinci ani”.

„Jurisdicţia penală este un alt lucru. Un tribunal este pe cale să ancheteze faptele şi va determina dacă poate exista un eventual delict de corupţie între persoane fizice”, a adăugat Tebas.

Procurorii catalani au deschis o investigaţie pentru un presupus delict de corupţie între persoane fizice la compania lui Jose Maria Enriquez Negreira, fost arbitru şi număr doi al Comisiei Tehnice de Arbitri (1994-2018), pentru plăţile de 1,4 milioane de euro efectuate de clubul FC Barcelona între 2016 şi 2018.

Conform postului spaniol de radio Cadena SER, ancheta a fost deschisă după o inspecţie fiscală la Dasnil 95 privind impozitarea sumei de 1,4 milioane de euro primită de la clubul catalan.

Barcelona a plătit către firma amintită 532.728 de euro în 2016, 541.752 de euro în 2017 şi 318.200 de euro în 2018, când a avut loc şi ultima plată, dată care coincide cu plecarea lui Enriquez Negreira din Comisia Tehnică a Arbitrilor.

Fostul preşedinte Josep Maria Bartomeu a dat asigurări că plăţile au fost încheiate din cauza ”politicii de reducere a cheltuielilor” şi a dezvăluit că rapoartele existau deja ”cel puţin din 2003”, când a ajuns el la club, şi că au fost plătite ”continuu” până în 2018.

FC Barcelona a precizat miercuri într-un comunicat că ”în trecut” a angajat serviciile unui furnizor extern (Dasnil 95 SL) pentru a avea ”rapoarte tehnice” legate de arbitrajul profesionist şi pentru a ”completa informaţiile solicitate de corpul tehnic al primei echipe şi al filialei” .

Clubul FC Barcelona a precizat că în prezent ”acest tip de servicii externalizate” revine unui profesionist ”desemnat în zona de fotbal”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...