Președintele FRL, Răzvan Pîrcălabu: „Suntem motivaţi, mergem la Campionatele Mondiale cu gândul la podium”

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat pentru Agerpres că sportivii din lotul României sunt motivaţi şi merg cu gândul clasării pe podium la Campionatele Mondiale de lupte care se vor desfăşura în perioada 10-18 septembrie la Belgrad (Serbia).

„Va fi o competiţie foarte puternică, luptele în ultimii ani au evoluat fantastic. Foarte multe ţări care în anii trecuţi nu contau în lupte acum s-au întărit, au sportivi foarte valoroşi. Deci va fi o ediţie a Mondialelor pe cât de puternică şi echilibrată, pe atât de aşteptată de noi. Mergem acolo cu gândul la podium, suntem motivaţi. Toată echipa, de la cel mai mic la cel mai mare, a muncit pe rupte în ultima perioadă. Am avut condiţii foarte, foarte bune, sportivii noştri au avut absolut tot ce şi-au dorit, aşa că şansele la medalii sunt pe măsură, iar eu sper într-o comportare cât mai merituoasă a tuturor sportivilor noştri. Eu astea le-am cerut întotdeauna, atitudine de învingător şi dăruire. Nu vreau să mai fac niciun pronostic privind numărul de medalii. Spun doar că mergem să câştigăm cât mai multe medalii, la fel ca la fiecare competiţie. Vrem să avem o prestaţie onorabilă şi să ne întoarcem cu fruntea sus acasă”, a spus preşedintele.

„Sportivii din Rusia şi Belarus nu au voie să participe, dar pentru noi e un avantaj foarte mic. Nouă ne pare rău că nu vor fi la Belgrad. Dispare acea pată de culoare care e reprezentată de Rusia, o echipă foarte puternică, alcătuită din sportivi valoroşi. Deci nouă nu ne convine că nu vor fi acolo din punct de vedere al performanţei. Ne-am fi dorit să fie şi cei din Rusia, iar cei mai buni să învingă”, a adăugat el.

Andreea Ana şi Alina Vuc reprezintă punctele forte ale delegaţiei României la Belgrad. „Andreea Ana şi Alina Vuc reprezintă, ca să spun aşa, vârful de lance al luptelor româneşti la aceste Mondiale. Ana are elanul tinereţii, dar Alina Vuc are avantajul experienţei şi dorinţa foarte mare de a arăta tuturor că nu şi-a spus ultimul cuvânt în lumea luptelor”, a explicat Pîrcălabu.

Din lotul României vor lipsi Kateryna Zhydachevska şi Florin Tiţa, ambii accidentaţi. „Avem un lot de 14 sportivi care fac deplasarea la Belgrad, 5 la feminin, 5 la lupte libere şi 4 la greco-romane. Din păcate avem două absenţe, s-au accidentat doi sportivi. E vorba despre Kateryna Zhydachevska la feminin, care are o întindere la umăr, şi Florin Tiţa la greco-romane, care a suferit o fractură de maxilar în stagiul de pregătire din Lituania”, a precizat preşedintele.

Răzvan Pîrcălabu va candida în cadrul alegerilor care vor avea loc la Belgrad pentru un post de membru în Biroul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Lupte (UWW).

„Vineri sunt alegeri pentru şapte posturi de membru în Biroul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Lupte, iar din rândul lor se aleg vicepreşedinţii. Eu candidez pentru un post de membru, iar apoi sper să obţin ulterior şi un post de vicepreşedinte. La alegeri vor fi 19 candidaţi pentru 7 posturi. Şansele sunt mari, sper să iasă totul aşa cum ne dorim”, a afirmat Pîrcălabu, care ocupă în prezent funcţia vicepreşedinte şi la Federaţia Europeană de Lupte.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...