Președintele FR Polo: Organizarea turneului european al Cupei Mondiale e o recunoaştere a muncii depuse de federaţie

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Polo, Alexandru Matei, a declarat, pentru Agerpres, că primirea organizării turneului european al Cupei Mondiale 2023 (9-12 martie, Complexul Sportiv de Nataţie din Otopeni) reprezintă o recunoaştere a Ligii Europene de Nataţie (LEN) a muncii depuse de conducerea FRP din ultima perioadă.

„Liga Mondială a fost transformată în Cupa Mondială şi se desfăşoară după un nou sistem. Naţionala României face parte din Divizia B, iar de la turneul pe care îl organizăm noi primele două clasate merg la un turneu intercontinental. Acolo vor lua parte selecţionatele din Europa alături de cele de pe celelalte continente (n.r. – câte două din America, Asia şi Oceania). De la turneul intercontinental se califică la SuperFinală (n.r. – 30 iunie-2 iulie) primele două plus cele mai bune şase din Divizia A. Pentru noi, ca federaţie, faptul că am primit organizarea turneului european al Cupei Mondiale reprezintă o recunoaştere a muncii pe care o depunem în fiecare zi pentru a reconstrui imaginea FRP. Faptul că se organizează la noi în ţară constituie un avantaj pentru echipa naţională. Şansele noastre sunt extraordinar de mari să terminăm pe unul din primele două locuri. Ulterior, la turneul intercontinental vom vedea cu ce alte naţionale ne vom întâlni. Dar de la turneul de la Otopeni eu văd mergând mai departe România şi Germania. Pentru noi va fi şi o repetiţie înaintea organizării Campionatului Mondial masculin de tineret U20 din 10-18 iunie”, a spus Alexandru Matei.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...