Preşedintele Federaţiei franceze respinge toate acuzaţiile de hărţuire morală sau sexuală

Data:

Noel Le Graet, preşedintele în retragere al Federaţiei Franceze de Fotbal, „neagă toate acuzaţiile de hărţuire morală sau sexuală sau orice alte infracţiuni”, într-un comunicat de presă pentru AFP, ca reacţie la deschiderea anchetei împotriva sa, potrivit Agerpres.

Le Graet, în vârstă de 81 de ani, spune că este surprins să afle „prin presă” despre deschiderea unei anchete pentru „hărţuire morală şi sexuală” şi condamnă „ingerinţele şi presiunile politice” care, spune el, ar fi venit din partea ministrului sportului Amélie Oudéa-Castéra, în cadrul auditului efectuat de minister.

„În această anchetă administrativă, domnul Le Graet nu a avut nici posibilitatea de a lua cunoştinţă de elementele care îl priveau şi nici posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile în apărare, ceea ce aduce prejudicii grave drepturilor esenţiale la apărare şi respectul elementar al adversarului”, se arată în comunicat, fiind citaţi şi avocaţii săi.

O anchetă pentru hărţuire morală şi hărţuire sexuală a fost deschisă, luni, ca urmare unei sesizări pentru „ultraj sexist” vizându-l pe preşedintele Federaţiei franceze de fotbal, Noel Le Graet, a anunţat marţi Parchetul din Paris, citat de L’Equipe.

Această sesizare a fost efectuată după mărturia Soniei Souid, agenta mai multor internaţionali francezi, primită de auditorii Inspecţiei generale de educaţie, sport şi cercetare (IGESR), conform cotidianului sportiv.

Mărturia agentei de jucători pentru L’Equipe, în care a denunţat acţiunile lui Noel Le Graet la adresa sa, contestă lumea fotbalului francez şi constituie un element în plus în privinţa faptelor ce-i sunt reproşate preşedintelui FFF. Cazul va merge acum în instanţă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...