Preşedintele Federaţiei Franceze de Rugby, pus în libertate după ce fusese reţinut într-un dosar de fraudă fiscală

Data:

Preşedintele Federaţiei franceze de rugby (FFR), Bernard Laporte, retras din funcţie de la jumătatea lunii decembrie, a fost eliberat după câteva ore petrecute în arest într-un dosar de fraudă fiscală agravată, informează AFP, citată de Agerpres.

„El a părăsit sediul poliţiei fără nicio convocare în faţa unui judecător”, a declarat unul dintre avocaţii săi, Jean-Pierre Versini-Campinchi.

„Este o dosar în care el se află implicat pentru că a fost asociat cu nişte prieteni rugbyşti în urmă cu mult timp. Nu i s-a reproşat nici că ar fi fraudat, nici că ar fi încasat vreo sumă”, a adăugat el.

Parchetul financiar naţional (PNF) a confirmat că el a ieşit liber din sediul poliţiei.

Conform unei surse apropiate dosarului, această anchetă este distinctă afacerii de corupţie în care conducătorul rugby-ului francez a fost condamnat luna trecută, în primă instanţă, la doi ani de închisoare cu suspendare, alături de omul de afaceri Mohed Altrad, preşedintele clubului Montpellier, şi el condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare.

Cei doi au fost condamnaţi de tribunalul corecţional din Paris pentru un pact de corupţie legat în special de sponsorizarea tricoului XV-lui Franţei.

Aflat în funcţie de la finele lui 2016, preşedintele FFR, reales în 2020 pentru un mandat de patru ani, a fost găsit vinovat pentru cinci din cele şase infracţiuni pentru care a fost judecat, între care corupţie pasivă şi trafic de influenţă.

Bernard Laporte a rămas fără puteri executive, iar de luni până joi, cele aproximativ 1.900 de cluburi de amatori din Franţa sunt chemate să decidă asupra candidaturii lui Patrick Buisson, vicepreşedinte responsabil cu rugby-ul amator, pentru a prelua şefia Federaţiei după ce Laporte a fost suspendat sub presiunea Ministerului Sportului şi a Comitetului de Etică al FFR.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Baschet feminin: CSM CSU Constanţa, aproape de titlul de campioană

CSM CSU Constanţa a învins-o pe FCC Baschet UAV Arad cu scorul de 88-69 (28-15, 18-28, 15-8, 27-18),...

Fotbal: Corvinul Hunedoara, în finala Cupei României

Formaţia de ligă secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat în premieră în finala Cupei României la fotbal, după ce...

Hochei pe gheaţă: Corona Braşov, campioana României

CSM Corona Braşov a câştigat, miercuri seara, Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi a realizat o triplă...

Fotbal: Atletico Madrid, calificată la Cupa Mondială a Cluburilor 2025

Înfrângerea şi eliminarea echipei FC Barcelona din Liga Campionilor, marţi seara, garantează calificarea formaţiei Atletico Madrid pentru noua...