Preşedintele clubului FC Barcelona consideră că Messi ar trebui să aibă o statuie pe Camp Nou

Data:

Preşedintele clubului de fotbal FC Barcelona, Joan Laporta, a declarat, joi, că argentinianul Leo Messi „ar trebui să aibă o statuie” pe noul Camp Nou şi a spus că administraţia „lucrează la asta”, deşi a adăugat că, pentru a realiza acest omagiu, „familia trebuie să fie de acord”, informează AFP.

„Sunt sigur că Messi se va întoarce la Barcelona când îşi va încheia cariera profesionistă la Inter Miami. Nu ştiu ce va face, dar ştiu că uşile Barcelonei sunt mereu deschise pentru el. Messi merită cel mai frumos omagiu din lume. Ar trebui să aibă o statuie pe Camp Nou, este corect”, a declarat oficialul.

Laporta a rostit aceste cuvinte în timpul prezentării cărţii „Am locuit în La Masia”, scrisă de jurnalistul Xavi Torres (TV3), care documentează istoria acestei celebre academii de juniori şi centrul de antrenament al Barcei şi a celor 1.007 sportivi care au trecut prin ea de la înfiinţarea sa în 1979 până la sfârşitul sezonului trecut.

„La Masia este nepreţuită. Nu avem La Masia pentru a genera randament financiar. Antrenăm oameni şi sportivi pe care vrem să îi vedem că ajung în prima echipă, iar dacă nu reuşesc, vrem să fie oameni care se pot apăra singuri în viaţă şi în lumea fotbalului”, a declarat preşedintele clubului catalan.

Laporta a declarat că La Masia „nu este o fabrică, este o casă în care locuieşte un grup de oameni care formează o familie” şi a opinat că această instituţie a supravieţuit de-a lungul anilor „datorită visului tuturor locuitorilor de a juca pentru Barça”.

Preşedintele, care a subliniat rolul acestei baze ca „şcoală a valorilor”, a comentat că speră că în viitor se va putea vedea o imagine precum cea de la gala „Balonul de Aur” din 2010, când Leo Messi, Andres Iniesta şi Xavi Hernandez au dominat podiumul.

„Dintre cei zece jucători cu cele mai multe apariţii în istoria Barcelonei, nouă provin din academie. Este ceva unic”, a subliniat autorul, care estimează la 18 din 718 numărul de jucători care au trecut prin La Masia şi au depăşit 100 de apariţii în prima echipă, deşi Pau Cubarsi şi Fermin Lopez se vor alătura în curând acestei liste.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...

ATP vrea programarea Cupei Davis o dată la doi ani

Italianul Andrea Gaudenzi, preşedintele circuitului profesionist masculin de tenis (ATP), a evocat joi posibilitatea organizării Cupei Davis din...

Selecţionerul Portugaliei consideră prea dură măsura eliminării lui Ronaldo

Selecţionerul echipei de fotbal a Portugaliei, spaniolul Roberto Martinez, a opinat că eliminarea lui Cristiano Ronaldo în meciul...

Luis Rubiales, atacat cu ouă de unchiul său la prezentarea cărţii sale

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a fost atacat în timpul prezentării cărţii sale,...