Preşedintele Braziliei i-a mulţumit lui Neymar pentru susţinere în alegeri

Data:

Preşedintele de extremă dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, i-a mulţumit lui Neymar (Paris Saint-Germain) pentru sprijinul său, cu trei săptămâni înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale în care îl care contracandidat pe fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, notează AFP, citată de Agerpres.

”Neymar, mulţumesc. Mulţumesc că te preocupi, nu de soarta mea, ci de a ţării tale. Eu sunt un simplu soldat. Tu, tu eşti la vârf. Neymar locuieşte în străinătate (la Paris), vede ce se întâmplă în lume. Trebuie să-şi spună: ‘Nu-mi lipseşte nimic, dar nu vreau ca cei dragi să sufere ca locuitorii ţărilor din America Latină guvernate de stânga, precum Venezuela, Argentina, Chile sau Nicaragua’. Nu se teme să se expună şi are o mulţime de urmăritori în rândul tinerilor care votează pentru prima dată”, a declarat şeful statului brazilian pe canalul YouTube Pilhado.

Atacantul vedetă al lui PSG luase o poziţie în favoarea preşedintelui cu trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, mimând un zâmbet de campanie într-un videoclip de pe TikTok.

A doua zi, s-a apărat de numeroasele critici primite pe reţelele de socializare.

”Vorbim despre democraţie şi multe lucruri, dar când cineva are o altă părere este atacat de aceiaşi oameni care vorbesc despre democraţie. Ce chestie”, a fost mesajul postat pe Twitter de numărul 10 al Seleçao.

În timpul interviului cu Bolsonaro din această duminică, pe ecran au fost afişate videoclipuri cu alţi sportivi care îl susţin pe actualul preşedinte, de exemplu, mesaje de la fostul mijlocaş al lui Juventus, Felipe Melo, care joacă acum la Fluminense, sau ale fostului baschetbalist Nene Hilario, care a jucat 17 ani în NBA, inclusiv la Denver Nuggets.

Şeful statului a profitat de acest interviu fluviu pentru a-l eticheta ca hoţ pe adversarul din turul doi, Luiz Inacio Lula da Silva.

Candidatul de stânga, pe care sondajele îl favorizează pentru turul doi din 30 octombrie, nu a ezitat nici el să-şi atace adversarul, tot duminică, într-o conferinţă de presă la Belo Horizonte: ”Bolsonaro minte fără niciun efort, nu spune niciodată adevărul”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...