Posibil duel Coco Gauff – Iga Swiatek în sferturi de finală la Wimbledon

Data:

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, locul 2 mondial, recenta laureată de la Roland Garros, ar putea s-o aibă adversară pe poloneza Iga Swiatek în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri, informează AFP.

Pe tabloul feminin, numărul 1 mondial, belarusa Arina Sabalenka, va debuta împotriva canadiencei Carson Branstine, care s-a remarcat în calificări eliminându-le pe semifinalista de la Roland Garros, Lois Boisson (65 WTA), şi pe câştigătoarea US Open din 2019, Bianca Andreescu (147 WTA).

Pe acelaşi sfert de tablou, câştigătoarea Australian Open, americanca Madison Keys (6 WTA), o va înfrunta pe românca Elena-Gabriela Ruse (57 WTA) în primul tur.

Coco Gauff va debuta împotriva ucrainencei Daiana Iastremska (42 WTA) şi ar putea s-o întâlnească în sferturi de finală pe fostul număr 1 mondial Iga Swiatek (8 WTA), care nu a mai câştigat de mai bine de un an niciun titlu în circuitul WTA şi o va avea adversară în primul tur pe rusoaica Polina Kudermetova (63 WTA).

Deţinătoarea titlului, cehoaica Barbora Krejcikova (17 WTA), o va înfrunta în prima rundă pe filipineza Alexandra Eala (locul 74), care a atras atenţia în luna martie ajungând în semifinalele WTA 1.000 de la Miami.

Aflată la ultima sa apariţie la Wimbledon, cehoaica Petra Kvitova, dublă câştigătoare a turneului (2011, 2014), va juca în primul tur împotriva numărului 10 mondial, americanca Emma Navarro.

Jaqueline Cristian, cea mai bine clasată româncă în ierarhia mondială (50 WTA), va juca în primul tur contra turcoaicei Zeynep Sonmez (88 WTA).

Anca Todoni (90 WTA), care anul trecut a ajuns în turul secund la All England Club, o va întâlni în prima rundă pe Cristina Bucşa (101 WTA), jucătoare născută la Chişinău, dar care reprezintă Spania.

Irina Begu (117 WTA) va primi replica slovenei Kaja Juvan (242 WTA) în primul tur.

Tot în runda inaugurală, Sorana Cîrstea (169 WTA) o va înfrunta pe americanca Hailey Baptiste (54 WTA).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...