Portarul Yann Sommer (Inter Milano), indisponibil după ce şi-a fracturat un deget

Data:

Portarul elveţian al echipei Inter Milano, Yann Sommer, a suferit o fractură la degetul mare al mâinii drepte, a anunţat joi campioana en-titre a Italiei, fără a preciza durata indisponibilităţii sale, scrie AFP.

„Yann Sommer a fost supus unor teste în această dimineaţă, care au scos la iveală o fractură a capului falangei degetului mare de la mâna dreaptă”, a punctat clubul lombard.

Inter, pe locul 2 în Serie A, la două puncte de Napoli, nu a precizat cum şi în ce context s-a accidentat Sommer.

Potrivit presei italiene, Sommer, în vârstă de 36 de ani, va fi indisponibil pentru meciul din etapa a 26-a a campionatului Italiei contra lui Genoa de sâmbătă. Internaţionalul elveţian ar putea rata şi meciul din etapa a 27-a de pe 2 martie împotriva lui Napoli.

În absenţa acestuia, poarta lui Inter va fi apărată de spaniolul Josep Martinez (26 de ani), sosit vara trecută de la Genoa şi care a jucat un meci în tricoul milanezilor împotriva lui Udinese, în optimile de finală ale Cupei Italiei (2-0).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA, cluburile, ligile şi FIFPRO s-au unit pentru a reforma sistemul de transferuri

UEFA, FIFPRO Europa, Asociaţia Cluburilor Europene (EFC) şi ligile continentale au dat publicităţii luni o rezoluţie comună privind...

Wout Van Aert şi Matheiu van der Poel se vor înfrunta de cinci ori în Cupa Mondială

Wout Van Aert va debuta în sezonul de iarnă al Cupei Mondiale de ciclocros pe 20 decembrie, la...

Lionel Messi, cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului

Starul argentinian Lionel Messi a devenit cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului, după ce a oferit...

NBA – Al 20-lea succes al sezonului pentru campioana Oklahoma City Thunder

Echipa Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, a învins în deplasare, cu scorul de 123-115, formaţia...