Portarul Marc-Andre ter Stegen (FC Barcelona), operat cu succes la genunchiul drept

Data:

Internaţionalul german Marc-Andre ter Stegen, portarul echipei de fotbal FC Barcelona, a fost operat cu succes după ce a suferit o ruptură a tendonului rotulian al genunchiului drept, a anunţat luni seara clubul spaniol, citat de Reuters.

Ter Stegen, în vârstă de 32 de ani, s-a accidentat duminică, în cursul meciului câştigat în deplasare de Barca, cu scorul de 5-1, în faţa formaţiei Villarreal.

Într-un comunicat dat publicităţii de FC Barcelona se precizează că Ter Stegen „a fost operat cu succes” la genunchiul drept, acelaşi la care a mai suferit alte două intervenţii chirurgicale în sezoanele 2019-2020 şi 2020-2021.

Operaţia a fost efectuată de doctorul Joan Carles Monllau, sub supravegherea serviciilor medicale ale clubului catalan, la o clinică din Barcelona.

Ter Stegen s-a accidentat în finalul primei reprize a meciului cu Villarreal, fiind scos de pe teren pe targă. Potrivit specialiştilor consultaţi de agenţia EFE, leziunea suferită de german necesită o perioadă de recuperare cuprinsă între opt luni şi un an.

Portarul de rezervă Inaki Pena urmează să-l înlocuiască pe Ter Stegen la FC Barcelona, care va juca luna viitoare împotriva formaţiei germane Bayern Munchen în Liga Campionilor, precum şi împotriva „eternei rivale” Real Madrid în La Liga.

Pena, în vârstă de 25 de ani, format la academia clubului FC Barcelona, La Masia, a avut 17 apariţii la prima echipă a clubului catalan în sezonul trecut, după ce Ter Stegen a suferit o altă accidentare la genunchi.

FC Barcelona ar putea recruta însă un portar liber de contract în perioada următoare pentru a suplini absenţa lui Ter Stegen, printre jucătorii vizaţi numărându-se şi costaricanul Keylor Navas, fostul goalkeeper al lui Real Madrid, şi polonezul Wojciech Szczęsny (ex-Juventus Torino), conform presei spaniole.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...