Portarul Courtois nu a ajuns încă la reconcilierea perfectă cu naţionala Belgiei

Data:

Relaţia portarului Thibaut Courtois (Real Madrid) cu echipa naţională de fotbal a Belgiei rămâne tensionată, după ce a ratat ultimele meciuri din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, scrie EFE.

După conflictul cu fostul selecţioner, Domenico Tedesco, care l-a ţinut timp de un an şi jumătate departe de ”diavolii roşii”, Courtois a ratat meciurile cu Kazahstan şi Liechtenstein, în care Belgia şi-a asigurat calificarea la Cupa Mondială din 2026, din cauza unei accidentări la muşchiul aductor lung de la piciorul drept, suferită în timpul unui meci al lui Real Madrid cu Rayo Vallecano din 9 noiembrie.

Presa belgiană nu a primit bine vestea iniţială, dar selecţionerul Rudi Garcia, a minimalizat subiectul, subliniind că important este că Courtois a acceptat să joace din nou pentru echipa naţională. El i-a utilizat pe portarul lui Nottingham Forest, Matz Sels, împotriva Kazahstanului (1-1) şi pe portarul lui Manchester United, Senne Lammens, contra Liechtensteinului (7-0).

”Era important că a venit. Personalul nostru medical a putut să-l examineze şi are o accidentare la aductor. Poate că ar fi putut rămâne să joace al doilea meci, dar care este rostul dacă există riscul să se accidenteze din nou? Aşa stau lucrurile; face parte din circumstanţele neprevăzute ale unei selecţii la lot”, a concluzionat Garcia.

Bombănelile au continuat nestăvilite, iar în mijlocul diverselor critici din presa sportivă belgiană, postul public de televiziune RTBF a publicat pe site-ul său un articol despre absenţele lui Courtois de la echipa naţională. Articolul a subliniat că, de la transferul său la Real Madrid în 2018, ”diavolii roşii” au jucat 85 de meciuri, în timp ce portarul a apărut doar în 45, rezultând o rată de absenţă de 47%.

O mare parte din aceste absenţe a avut loc în perioada extinsă în care Courtois a refuzat să joace pentru echipa naţională sub conducerea lui Domenico Tedesco. Acesta s-a certat cu Tedesco, considerând că selecţionerul nu i-a respectat vechimea în echipă şi nu i-a oferit banderola de căpitan în absenţa lui Kevin De Bruyne la un meci împotriva Austriei, meci care a marcat şi a 100-a sa selecţie internaţională.

Courtois s-a retras şi a lipsit de la următoarele 21 de meciuri, până când germano-italianul Tedesco a fost demis la începutul anului 2025, iar francezul Rudi Garcia a preluat naţionala belgiană.

De la sosirea la Real Madrid, Courtois a ratat doar 21% din meciurile clubului său (332 din 419 de meciuri jucate în total). Excluzând sezonul 2023-2024, când a fost indisponibil pentru o perioadă lungă de timp din cauza unei accidentări serioase, rata sa de absenţe la Real Madrid scade la 11%.

Revenirea lui Courtois pe teren în acest weekend pentru a înfrunta Elche duminică, la cinci zile după ce a ratat meciul cu Belgia, nu a făcut prea mult pentru a potoli … controversa, chiar şi cu explicaţiile oferite de jucător.

”A fost o măsură de precauţie. Mai presus de toate, am vrut să evit o accidentare pe termen lung”, a comentat Courtois miercuri la Cadena Cope, unde portarul şi-a exprimat surprinderea faţă de nemulţumirea generată de absenţa la naţionala lui. ”Am fost surprins că absenţa mea a provocat atâta agitaţie în Belgia. Dacă ar fi existat meciuri de campionat pentru Real Madrid, nu aş fi jucat. Îmi place să joc la echipa naţională şi vreau să fac asta cât mai mult posibil”, a subliniat Courtois.

Majoritatea analiştilor, precum renumitul comentator Philippe Albert, înţeleg situaţia, dar problemele trecute ale portarului cu echipa naţională nu facilitează o împăcare completă. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Radu Drăguşin – Vrem să arătăm că România merită să fie la Mondial

Fotbalistul Radu Drăguşin a declarat, joi, după tragerea la sorţi care a stabilit Turcia ca adversar în semifinalele...

Mircea Lucescu – Vă asigur că vom lupta pentru calificare; în Turcia se poate întâmpla orice

Selecţionerul Mircea Lucescu consideră că Turcia, adversara României în semifinalele barajul de calificare pentru Cupa Mondială de fotbal...

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon, printre excepţiile de la lege privind revânzarea biletelor în Marea Britanie

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon au excepţii incluse în legislaţia prin care guvernul britanic intenţionează...

Cluburile din Premier League, în faţa unor decizii cruciale

Cluburile din Premier League vor lua o serie de decizii cruciale, vineri, cu prilejul unei reuniuni la Londra...