Polo: România a surclasat Peru cu 32-5, la Mondialul U20 de la Otopeni

Data:

Selecţionata României a surclasat Peru cu 32-5 (8-1, 8-2, 9-0, 7-2), duminică, în al doilea său meci din Grupa F a Campionatului Mondial de polo pe apă Under-20 de la Otopeni, scrie Agerpres.

Golurile tricolorilor au fost reuşite de Andrei Neamţu 6, Andrei Tepeluş, Andrei Pîrîianu, Adrian Păscăluţă, Tomasso Insinna, David Belenyesi, câte 4, Răducu Dincă 2, Şerban Burda, Alexandru Matei, Andrei Armean, câte un gol. Pentru învinşi au înscris 4 Diego Arturo Contreras Castellano 3 goluri, Miguel Emanuel Lopez Coronado şi Lorenzo Santiago Rodriguez Carranza.

David Belenyesi a fost desemnat cel mai bun om al meciului.

În prima partidă, România a învins echipa Noii Zeelande cu 15-6.

„Ne aşteptam la mai mult din partea naţionalei din Peru, dar după cum s-a observat a fost un meci mai mult decât lejer”, a declarat după meci Viorel Rus antrenorul principal al României, citat de site-ul oficial al competiţiei.

„Acum trebuie să ne concentrăm pe meciurile din următoarea fază – eliminatorie. Vom întâlni Australia, care are o echipă foarte valoroasă. Nu sunt mai buni decât noi, dar au avut mai mult timp să se antreneze împreună şi au prezentat o echipă bine sudată. Noi, cu doar opt zile de cantonament centralizat, sperăm să le putem da o replică pe măsură. Mai avem patru antrenamente până la primul meci eliminatoriu”, a precizat Viorel Rus.

Întâlnirea dintre Australia şi România este programată maţi, de la ora 18:30.

Tot duminică, Australia a dispus, în Grupa F, de Argentina cu scorul de 16-4. Luni, de la 10:30, Australia întâlneşte echipa Iranului.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Borussia Dortmund şi Bayer Leverkusen, adversare în optimile Cupei Germaniei

Borussia Dortmund, ocupanta locului al treilea în Bundesliga, va primi vizita formaţiei Bayer Leverkusen (locul 5) în cel...

Sinner şi Alcaraz vor disputa un meci demonstrativ în Coreea de Sud

Italianul Jannik Sinner şi spaniolul Carlos Alcaraz, noii "regi" ai tenisului, vor disputa un meci demonstrativ în Coreea...

Jannik Sinner a revenit pe primul loc în clasamentul ATP

Tenismanul italian Jannik Sinner a revenit pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii...

Haaland a reuşit o dublă pentru Manchester City în Premier League

Atacantul norvegian Erling Haaland a reuşit o dublă pentru Manchester City în partida câştigată pe teren propriu, cu...