Polo: România a câştigat Grupa D a Campionatului European, după 8-7 cu Slovacia

Data:

Naţionala masculină de polo pe apă a României a câştigat Grupa D a Campionatului European din Croaţia, după ce a învins cu emoţii formaţia Slovaciei, cu scorul de 8-7 (1-1, 3-3, 2-3, 2-0), marţi seara, la Dubrovnik, scrie Agerpres.

După două sferturi echilibrate, Slovacia a reuşit să se desprindă în sfertul al treilea, la 7-5, însă România a marcat ultimele trei goluri ale partidei şi a obţinut victoria.

Pentru România, Tudor Fulea a marcat 4 goluri, Vlad Georgescu 2, Andrei Prioteasa şi Andrei Ţepeluş, câte un gol.

Golurile slovacilor au fost înscrise de Samuel Balaz 2, Marek Tkac 2, Maros Tkac, Matej Caraj şi Patrik Tisaj.

România a câştigat grupa cu 9 puncte, după 12-8 cu Olanda, 13-5 cu Slovenia şi 8-7 cu Slovacia. Înaintea partidei dintre Olanda şi Slovenia, care va avea loc marţi seara, Olanda are 3 puncte, Slovacia 3 puncte, iar Slovenia, niciun punct.

Tricolorii vor juca un baraj pentru calificarea în sferturi, contra Georgiei, ultima clasată în Grupa B, pe 11 ianuarie, la Zagreb, de la ora 18:00 (ora României).

La ediţia trecută a Campionatului European, din 2022, România s-a clasat pe locul 10.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trei brigăzi de arbitri români, delegate la meciuri din turul 3 preliminar al competiţiilor europene

Trei brigăzi de arbitri din România au fost desemnate de UEFA să conducă partide din cadrul turului 3...

PSG a primit o amendă de 148.000 de euro pentru incidentele din finala Ligii Campionilor

Comitetul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a aplicat joi o amendă de 148.000 de euro clubului...

Real Madrid nu a reuşit să-şi amâne meciul cu Osasuna, din prima etapă

Echipa de fotbal Real Madrid va debuta în noul sezon din La Liga, conform programării iniţiale, cu un...

F1 – Fernando Alonso a suferit o leziune musculară şi va rata prima şedinţă de antrenamente libere pentru MP al Ungariei

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a suferit o accidentare la muşchii spatelui şi nu va participa la...