Polo pe apă: Spania, Italia, Croaţia şi Franţa, calificate în semifinalele Mondialului de la Doha

Data:

Echipele Spaniei, Italiei, Croaţiei şi Franţei s-au calificat marţi în semifinalele Campionatului Mondial de polo pe apă de la Doha, marea surpriză fiind eliminarea Ungariei, campioana mondială în exerciţiu, învinsă de ”Les Bleus”, transmite AFP, scrie Agerpres.

Franţa, care atinge în premieră semifinalele unui Mondial, a reuşit să revină de la 3-7 la mijlocul meciului cu maghiarii şi să se impună cu 11-10 (2-4, 1-3, 3-1, 5-2), graţie în special lui Thomas Vernoux, autor a cinci goluri. Anul trecut la Fukuoka, elevii lui Florian Bruzzo s-au clasat pe locul şase, cea mai bună performanţă de până atunci.

În semifinale, Franţa va înfrunta Croaţia, care a întrecut Serbia, locul patru la Mondialul din 2023, cu 15-13 (4-4, 5-5, 2-1, 4-3).

Spania, medaliată cu bronz la Fukuoka, a eliminat Muntenegru cu 15-12 (5-2, 3-5, 5-0, 2-5) şi va juca în penultimul act cu Italia, vicecampioana mondială din 2022, care a învins Grecia, vicecampioana mondială din 2023, cu 11-10 (1-3, 5-2, 2-3, 3-2).

Naţionala masculină a României va juca, joi, cu Statele Unite pentru locurile 9-10. Tricolorii s-au clasat pe locul 8 la Campionatul European din Croaţia, luna trecută. Cea mai bună clasare a României la Campionatul Mondial este locul 5 (1975), dar precedenta sa participare datează din 2013 (locul 13).

Franţa, Ungaria, Grecia, Spania, Japonia, SUA, Australia şi Africa de Sud erau deja calificate la JO 2024. Primele patru clasate la Mondial, care nu sunt deja calificate la Jocurile Olimpice din 2024, au obţinut biletele pentru Paris: Serbia, Muntenegru, Croaţia şi Italia.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...