Polo: Arbitrul orădean Adrian Alexandrescu va oficia la a patra ediţie consecutivă a Jocurilor Olimpice

Data:

Arbitrul internaţional de polo pe apă orădean Adrian Alexandrescu va oficia la a patra ediţie a Jocurilor Olimpice din carieră, după Londra 2012, Rio de Janeiro 2016 şi Tokyo 2020, fiind nominalizat de World Aquatics să oficieze şi la ediţia care va avea loc în această vară, la Paris, scrie Agerpres.

Adrian Alexandrescu (54 de ani) este singurul arbitru din lume care a oficiat la şase finale consecutive ale Ligii Campionilor europeni şi la 14 ediţii consecutive de Champions League. Practic, şi-a început activitatea de arbitru internaţional în octombrie 2010, după care anual a arbitrat minimum 30 de meciuri internaţionale.

„Am primit oficial nominalizarea, de curând, duminică, aşa că voi participa la a patra ediţie a Jocurilor Olimpice, consecutivă. Acum, datorită calificării României, eu voi participa ca arbitru cu echipa. La Londra, am fost tot cu echipa, care s-a calificat, dar în 2016 şi 2021, am fost ca arbitru neutru. Olimpiada de la Paris va fi şi ultima pentru mine în calitate de arbitru, pentru că am decis să mă retrag, după anul acesta, de la competiţiile cu echipe naţionale, respectiv Europene, Mondiale şi Olimpiade, urmând să particip de anul viitor doar la competiţiile intercluburi din Europa, pentru că nu mai am atât de mult timp liber. Visul meu pentru Olimpiada de la Paris este să arbitrez finala din competiţia masculină de polo, singura care îmi lipseşte din palmares”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, arbitrul Adrian Alexandrescu.

Acesta a menţionat că nominalizarea sa ca arbitru la această Olimpiadă este „o bucurie şi o dovadă de apreciere din partea World Aquatics” (n.r. – fosta FINA), fiind mândru de tot ce a realizat de-a lungul timpului în arbitrajul polo-ului.

„Este vorba de multă muncă, de cunoştinţe temeinice, de o abordare profesionistă a modului de comunicare cu jucătorii şi antrenorii şi multă pregătire de specialitate”, şi-a explicat, succint, rezultatele arbitrul internaţional.

La cele trei ediţii ale Jocurilor Olimpice la care a participat până acum, Alexandrescu a arbitrat 28 de meciuri.

Turneele de polo (feminin şi masculin) din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris se vor desfăşura în perioada 27 iulie-11 august, în „Paris Aquatics Centre” şi „Defense Arena”.

În competiţia masculină s-a calificat şi naţionala României, care revine după o pauză de 12 ani la Jocurile Olimpice.

Până la JO 2024, Alexandrescu se pregăteşte cu meciuri interne şi internaţionale. Săptămâna trecută a oficiat la partida Jug Dubrovnik – Vasas Budapesta, scor 12-11, din optimile LEN Euro Cup, iar săptămâna viitoare este delegat la jocul Jadran Split – Pro Recco, din Champions League.

Apreciatul arbitru internaţional a primit invitaţii pentru a prezenta lecţii de arbitraj în Polonia, Egipt şi Statele Unite ale Americii, urmând să le dea curs în funcţie de programul său. Orădeanul doreşte să se implice mai mult în proiectele din polo demarate alături de fiul său Antonio. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rodri este apt de joc pentru Manchester City, a anunţat Guardiola

Mijlocaşul spaniol Rodri, accidentat în această vară în timpul Cupei Mondiale a Cluburilor, şi-a revenit şi va fi...

Sinner şi Zverev au beneficiat de o tragere la sorţi favorabilă la US Open

Italianul Jannik Sinner, principalul favorit, şi germanul Alexander Zverev (3) se pot înfrunta în semifinalele turneului de tenis...

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă, calificat în finala probei de canoe simplu 1.000 m la Mondiale

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat, vineri, în finala probei de canoe simplu 1.000 de metri la Campionatele...

Slot crede că Liverpool va mai transfera un jucător, dar la preţul potrivit

Antrenorul principal al echipei engleze de fotbal Liverpool, Arne Slot, a reiterat că va transfera doar jucătorul potrivit,...