Pogba a vorbit despre lupta sa cu depresia

Data:

Internaţionalul francez Paul Pogba, mijlocaşul echipei engleze de fotbal Manchester United, a vorbit despre suferinţa sa din cauza crizelor de depresie pe care le-a avut de-a lungul carierei de jucător, menţionând că acestea au început atunci când evolua sub „bagheta” lui Jose Mourinho, scrie DPA citând Le Figaro, citat de Agerpres.

„M-am confruntat cu depresia la nivel personal, dar nu am vorbit despre asta prea mult. Totul a început în perioada cu Mourinho, când era antrenor la Manchester United. Te întrebi dacă eşti de vină, pentru că nu ai mai trăit aşa ceva în viaţă. Câteodată nu ştii despre ce este vorba. Pur şi simplu te face să te izolezi, să fii singur, iar acele semne sunt de netăgăduit”, a spus Pogba. „Dacă câştigi mulţi bani, trebuie să fiu mereu fericit? Nu este chiar aşa. Nu suntem supereroi, suntem fiinţe umane”, a declarat Paul Pogba pentru Le Figaro.

În vârstă de 28 ani, Paul Pogba a cucerit Cupa Mondială de fotbal în anul 2018, cu selecţionata Franţei, care a învins în finală reprezentativa Croaţiei.

Jucătorul lui Manchester United a fost convocat la lotul Franţei pentru meciurile amicale cu Cote d’Ivoire şi Africa de Sud, programate luna aceasta.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic va participa la turneul de la Adelaide, înaintea Openului Australiei

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 4 mondial, va participa la turneul ATP 250 de la Adelaide, cu o...

Costul net al organizării JO 2024 de la Paris a fost mai mic decât calculele anterioare

Costul net al organizării Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024 a fost de aproximativ 2,8 miliarde de...

Marele Premiu de Formula 1 al Portugaliei revine în calendar în 2027

Marele Premiu al Portugaliei va reveni în calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 în 2027, în locul Grand...

Genoa i-a adus un omagiu lui Frank Sinatra, la 110 ani de la naşterea artistului american

Echipa italiană de fotbal Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Şucu, i-a adus un omagiu lui...