Plecarea din Italia în Arabia Saudită a fost o greşeală, a afirmat Roberto Mancini

Data:

Fostul selecţioner al echipei Italiei, Roberto Mancini, a recunoscut că a făcut o greşeală plecând de la cârma Squadrei Azzurra în august 2023 pentru a prelua comanda naţionalei Arabiei Saudite, post din care a fost concediat în octombrie, informează AFP.

„Dacă aş putea să dau timpul înapoi, nu aş mai lua decizia de a părăsi naţionala, pentru că a antrena această echipă este lucrul cel mai frumos posibil”, a declarat Mancini, duminică, pentru postul public de televiziune Rai.

„Poate că nu ne-am înţeles cu preşedintele Federaţiei italiene (Gabriele Gravina), poate că suntem într-o perioadă dificilă, poate că acest lucru s-ar fi putut derula în alt mod, dar eu nu am nimic împotriva lui”, a adăugat el.

Campion european în 2021 la cârma echipei Italiei, Mancini (60 ani) a demisionat spre surprinderea generală în august 2023 din funcţia de selecţioner, invocând dezacorduri cu conducătorii federaţiei.

Deşi a afirmat că nu se află în contact cu niciun alt club sau federaţie, el a fost numit câteva zile mai târziu în funcţia de selecţioner al Arabiei Saudite.

Contractul său, care expira iniţial în 2027, a fost reziliat în octombrie din cauza contraperformanţelor echipei. Sub conducerea fostului antrenor al echipelor Inter Milano şi Manchester City, „Şoimii verzi” nu au obţinut decât şapte victorii în 18 meciuri, bilanţul fiind completat de cinci egaluri şi şase înfrângeri.

Mancini a adăugat că nu a preluat naţionala Arabiei Saudite pentru bani, contractul lui garantându-i un salariu anual de 25 de milioane de dolari.

„Cariera mea vorbeşte pentru mine”, s-a apărat el.

În timp ce numele său este citat pentru a prelua comanda echipei AS Roma, aflată în criză, la finalul sezonului în curs, fostul internaţional italian a dat asigurări că nu este „în contact cu nimeni, dar nu este decât o chestiune de timp”.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NBA – Campioana en titre Oklahoma City Thunder, la a patra victorie consecutivă, îşi consolidează poziţia de lider

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, şi-a trecut în cont a patra victorie consecutivă de la...

Organizatorii JO 2026 au prezentat uniformele participanţilor la ştafeta flăcării olimpice şi ale voluntarilor

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026, care vor avea loc în luna februarie la Milano şi Cortina...

NBA – LeBron James a efectuat primul său antrenament complet din acest sezon

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA), a efectuat primul...

Evenepoel şi Roglic utilizează tehnologie de vârf din Formula 1 pentru pregătirea curselor

Echipa profesionistă de ciclism Red Bull Bora-Hansgrohe, la care evoluează dublul campion olimpic belgian Remco Evenepoel şi slovenul...