Pirateria a provocat în ultimii trei ani daune de peste un miliard de euro în Serie A

Data:

Directorul executiv al Serie A, Luigi De Siervo, a dezvăluit că pirateria a provocat în ultimii trei ani daune de peste un miliard de euro în liga italiană de fotbal, un prejudiciu care împiedică reducerea decalajului privind veniturile faţă de Premier League sau La Liga, transmite EFE, potrivit Agerpres.

De Siervo a dezvăluit, la ”Social Football Summit 2022” de la Roma, că diferenţa de venituri dintre Serie A şi alte ligi majore, precum cea engleză sau spaniolă, este cauzată de probleme precum pirateria şi vechimea stadioanelor.

”Este de la sine înţeles că nu avem veniturile din La Liga sau din Premier League. Pentru a reduce decalajul de venituri avem nevoie de sprijin în construcţia de stadioane şi în lupta împotriva pirateriei, care a provocat pagube de peste un miliard în ultimii trei ani. Aveţi idee câte talente am fi putut păstra sau aduce în liga noastră?”, a spus De Siervo.

Alături de problema pirateriei, Italia se confruntă cu problema stadioanelor sale, deja învechite în comparaţie cu cele din restul Europei.

Inter şi AC Milan colaborează din 2019 pentru construcţia unui nou stadion pentru a genera venituri mai mari, astfel că au conceput proiectul ”La Cattedrale”, noul San Siro, stadion la care lucrările vor demara în 2024 şi se vor încheia în 2027.

Problema arenelor nu afectează doar cluburile Inter, Milan, Lazio sau AS Roma, ultimele două în aşteptarea unei modernizări a Stadionului Olimpic din capitală, dar afectează şi la nivel internaţional când vine vorba de găzduirea unui evenimente sportive sau sociale.

”Dacă vrem să găzduim Campionatul European sau altceva, mai întâi trebuie să avem stadioane. Am ratat ocazia când eram în vârful lumii de a ne impune ca lideri de piaţă. Este o problemă de infrastructură şi când spunem că trebuie să aducem evenimente mari în Italia pentru a obţine stadioane, ne înşelăm, trebuie să fie invers. Trebuie să ne echipăm cu instrumentele potrivite”, a adăugat De Siervo.

Oficialul italian a adăugat că trebuie valorizate mai bine drepturile de televizare din Serie A: ”Trebuie să facem un pas înainte, audienţa în Italia pentru Seria A este de şase milioane, în Spania de patru. Dar La Liga din punct de vedere al drepturilor de televiziune este mai valoroasă”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...