Petiţia care susţine prezenţa lui Novak Djokovic la US Open a strâns 12.000 de semnături

Data:

Aproape 12.000 de persoane au semnat o petiţie online care solicită Federaţiei americane de tenis (USTA) să colaboreze cu guvernul federal pentru a-i permite lui Novak Djokovic să joace la US Open, deşi nu s-a vaccinat contra Covid-19, notează Reuters, potrivit Agerpres.

Djokovic, nr. 7 ATP, campionul de la Wimbledon, nu ar putea participa în acest an la US Open conform reglementărilor în vigoare care permit accesul în Statele Unite doar persoanelor cu schema completă de vaccin şi care prezintă documentele necesare înainte de îmbarcarea în avion.

Campionul sârb, cu 21 de titluri de Grand Slam în palmares, a câştigat anul trecut Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon, dar în ianuarie 2022 nu a putut să-şi apere titlul la Melbourne Park, fiind deportat din Australia din cauză că nu s-a vaccinat contra noului coronavirus.

”Nu există absolut niciun motiv în acest stadiu al pandemiei de a nu-i permite lui Djokovic să joace la US Open 2022. Guvernul SUA şi USTA trebuie să lucreze în comun pentru a-i permite lui să joace… Rezolvă problema USTA”, se arată în petiţia care a fost lansată pe 21 iunie pe portalul change.org.

Sârbul, care s-a impus la Flushing Meadows de trei ori, ultima oară în 2018, declara în februarie că mai bine pierde turneele de Grand Slam decât să se vaccineze.

Tragerea la sorţi a tabloului principal de la US Open are loc pe 29 august.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...