Paulo Fonseca va fi noul antrenor al lui Olympique Lyon, anunţă preşedintele clubului francez

Data:

Portughezul Paulo Fonseca va fi noul antrenor al echipei de fotbal Olympique Lyon, în locul lui Pierre Sage, demis din funcţie luni, a anunţat preşedintele clubului francez, John Textor, într-un interviu acordat AFP.

„Cu excepţia unei situaţii neprevăzute, Paulo va fi viitorul nostru antrenor. I-au mai rămas câteva mici chestiuni de reglat cu fostul său club, dar lucrurile avansează repede şi sperăm să-l vedem săptămâna aceasta” la Lyon, a declarat omul de afaceri american.

Tehnicianul portughez, în vârstă de 51 de ani, a fost concediat pe 30 decembrie de clubul italian AC Milan, cu care semnase la începutul sezonului, după ce a condus anterior formaţia franceză Lille OSC (2022-2024).

El nu se va afla probabil pe banca lui Olympique Lyon la meciul de pe teren propriu cu bulgarii de la Ludogoreţ Razgrad, programat joi în Europa League, „dar va fi cel puţin pe stadion şi se va întâlni până atunci cu echipa”, conform lui Textor.

Referitor la concedierea lui Pierre Sage, preşedintele clubului a reamintit că, în urmă cu un an, a trebuit ”să calmeze spiritele într-un vestiar deja instalat şi să gestioneze alchimia complexă a integrării noilor jucători”. „Iar astăzi este clar, privind în urmă, că el a fost omul perfect pentru această sarcină şi i-am văzut magia la lucru. Dar, deşi a fost omul perfect pentru acest capitol din istoria clubului, a devenit antrenor de curând, iar Olympique Lyon este un mare club european… Anul acesta am jucat relativ prost în comparaţie cu potenţialul nostru”, a explicat el.

„Acum avem nevoie de mai mult decât de magie. Avem nevoie de pregătire, consecvenţă şi mai multă experienţă’, a subliniat John Textor, estimând că Paulo Fonseca are această experienţă.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nu vrem să stârnim nicio polemică în cazul lui Yamal, spune preşedintele Federaţiei spaniole

Rafael Louzan, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a dat asigurări marţi că "nu vrea să intre în...

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG, într-un interviu acordat ziarului spaniol Sport, atacantul...

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...