Patru românce vor evolua în calificări la US Open

Data:

Patru jucătoare române de tenis, Ana Bogdan, Irina Bara, Alexandra Cadanţu-Ignatik şi Gabriela Lee, vor lua startul în calificările pentru tabloul principal de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, care va debuta luni la New York, potrivit Agerpres.

Ana Bogdan (29 ani, 65 WTA) este principala favorită a tabloului preliminar şi va juca în primul tur contra germancei Anna-Lena Friedsam (28 ani, 207 WTA). Friedsam are 2-1 în meciurile directe, după ce a câştigat ultima confruntare, în 2016, pe iarnă, la Mallorca, în primul tur, cu 6-1, 6-4.

Irina Bara (27 ani, 126 WTA) va primi replica americancei Kayla Day (22 ani, 211 WTA), într-un duel care are loc în premieră.

Alexandra Cadanţu-Ignatik (32 ani, 160 WTA) o va întâlni, tot pentru prima oară, pe americanca Alycia Parks (21 ani, 150 WTA).

Nici Gabriela Lee (27 ani, 1347 WTA) nu a mai jucat până acum cu italianca Sara Errani (35 ani, 117 WTA), adversara sa din primul tur.

Pe tabloul principal de simplu se vor afla Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nadia Comăneci, prezentă la startul construcţiei sălii din Otopeni care îi va purta numele

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcţiei sălii de gimnastică, cară care îi va...

FIFA va ajuta la refacerea infrastructurii fotbalistice din Gaza

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a promis sprijinul forului mondial pentru reconstrucţia infrastructurii fotbalistice din Gaza, ca parte a...

Carlos Alcaraz a jucat în acest an în 11 ţări şi a zburat peste 90.000 km

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, liderul clasamentului ATP, a zburat peste 90.000 de kilometri anul acesta pentru a participa...

Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat în sferturile probei de dublu la Osaka (WTA)

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei...