Patronul FCSB, Gigi Becali, la înmormântarea părintelui Iulian Prodromitul, în Sfântul Munte Athos

Data:

Patronul FCSB, Gigi Becali, a fost la înmormântarea părintelui Iulian Prodromitul, unul dintre cei mai mari duhovnici români de la Sfântul Munte Athos, scrie capital.ro.

Gigi Becali a fost prezent la înmormântarea părintelui Iulian Prodromitul, unul dintre cei mai mari duhovnici de la Sfântul Munte Athos.

Omul de afaceri a avut o relație specială cu duhovnicul care s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani, motiv pentru care a primit momentul înmormântării sale cu lacrimi în ochi.

La ceremonia de înmormântare, Gigi Becali a ținut giulgiul în care era înfășurat părintele. Latifundiarul din Pipera a fost și unul dintre cei care au aruncat pământ în mormânt, înainte ca acesta să fie închis.

Vineri, 10 martie, Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos a postat pe rețelele de socializare un mesaj trist – era anunțată trecerea în neființă a Părintelui Iulian Prodromitul.

„Astăzi 10 martie 2023, Părintele Iulian Prodromitul a trecut la Domnul. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l primească în Împărăţia Sa! Înmormântarea va avea loc mâine după Sfânta Liturghie“, arăta Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...

Ciclism: Turul Spaniei din 2026, un parcurs presărat cu trecători montane de-a lungul Mediteranei

Un start fără precedent la Monte Carlo, un final la Granada şi între ele un parcurs presărat cu...