Patinaj artistic/Dopaj: Kamila Valieva, suspendată patru ani (TAS)

Data:

Tânăra patinatoare rusă Kamila Valieva, al cărei test pozitiv pentru o substanţă interzisă a declanşat un uriaş scandal în timpul Jocurilor Olimpice 2022 de la Beijing, a fost condamnată la patru ani de suspendare începând cu 25 decembrie 2021, a anunţat luni Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), informează AFP, scrie Agerpres.

Kamila Valieva, în vârstă acum de 17 ani, pe care agenţia rusă antidoping decisese iniţial să nu o sancţioneze pe motiv că nu a comis „nicio greşeală sau neglijenţă”, este descalificată retroactiv pentru toată această perioadă, a adăugat TAS.

Valieva a fost testată pozitiv la trimetazidină, o substanţă interzisă, cu ocazia unui control efectuat în decembrie 2021, în timpul campionatelor naţionale ale Rusiei, dar rezultatul a fost făcut cunoscut doar pe 8 februarie, la o zi după ce adolescenta a ajutat echipa Rusiei să cucerească aurul la Jocurile Olimpice de la Beijing.

În apărarea sa, Valieva a spus că testul pozitiv a fost rezultatul unei contaminări accidentale, în condiţiile în care bunicul ei, care o ducea în fiecare zi la antrenamente, urma la momentul respectiv un tratament cu trimetazidină, substanţă depistată într-o concentraţie mică în eşantioanele patinatoarei.

Valieva avea 15 ani în 2022 şi, ţinând cont de vârsta sa, ar fi trebuit să beneficieze de confidenţialitate totală, conform regulilor Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA). Însă faptul că rezultatul pozitiv a fost dezvăluit chiar în timpul Jocurilor Olimpice şi după victoria sa în concursul pe echipe, în care a reuşit prima săritură cvadruplă din istoria JO, a dat acestui caz o amploare deosebită.

În timpul Jocurilor de la Beijing, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a decis să nu atribuie medalii pentru concursul de patinaj artistic pe echipe până când cazul Valieva nu va fi rezolvat.

TAS, la finalul unei audieri cu porţile închise, care a început în septembrie anul trecut şi s-a reluat în noiembrie, a estimat luni că Valieva „nu a fost în măsură să stabilească”, cu dovezi suficient de convingătoare, că nu s-a dopat „intenţionat”.

Afacerea, care nu s-a încheiat încă, a stârnit un scandal în timpul JO de la Beijing deoarece a trecut mult timp între prelevarea de probe de către Agenţia rusă antidoping (RUSADA) pe 25 decembrie 2021 şi analiza efectuată de către laboratorul de la Stockholm aprobat de AMA/WADA.

Valieva mai are posibilitatea de a se adresa Tribunalului Federal Elveţian în termen de 30 de zile, doar pentru motive juridice limitate.

În primul rând, TAS nu a decis consecinţele descalificării sale retroactive, în condiţiile în care Valieva a avut timp să câştige aurul olimpic în proba pe echipe cu ruşii înainte ca testul ei pozitiv să fie dezvăluit. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...