Paradă preconizată duminică pe Champs-Elysees în cazul unei victorii a lui PSG în Liga Campionilor

Data:

O paradă va fi organizată, duminică, pe bulevardul Champs-Elysees în cazul unei victorii a echipei Paris Saint-Germain în finala Ligii Campionilor la fotbal, sâmbătă seară, cu Inter Milano la Munchen, a anunţat, miercuri, o sursă din cadrul primăriei pariziene, citată de AFP.

Champs-Elysees va fi, de asemenea, închis circulaţiei sâmbătă seară, începând cu ora locală 19:00, a adăugat sursa citată.

„Iniţial, nu am fost de acord cu o paradă pentru că comercianţii se tem de incidente”, a explicat Jeanne d’Hauteserre, primarul din arondismentul 8, unde se situează celebra arteră pariziană, după o reuniune cu prefectura de poliţie din capitala Franţei.

„Dar solicitarea PSG a fost aprobată şi va avea loc o paradă în caz de victorie, între rondul de la Champs-Elysees şi Arcul de Triumf”, a continuat edilul.

„Vom proteja comercianţii”, a adăugat primarul, precizând că vor fi luate măsuri suplimentare de securitate şi vor fi instalate „bariere duble” de o parte şi de alta a bulevardului.

În ziua meciului, sâmbătă, Champs-Elysees va fi închis circulaţiei, a mai precizat primarul.

De asemenea, Turnul Eiffel va fi iluminat în roşu şi albastru pe tot parcursul meciului de sâmbătă şi va străluci la fiecare gol”, a adăugat municipalitatea.

Totodată, de miercuri seara, toate panourile luminoase din oraş şi panourile de informaţii de la periferia arenei Parc des Princes (stadionul istoric al lui PSG) vor afişa mesaje de încurajare. Nu va exista un fan zone gratuit, în schimb meciul va fi difuzat pe ecrane gigant, pe Parc des Princes, cu intrare plătită.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a lansat procesul electoral; candidaţii au zece zile pentru a se înscrie

Clubul Real Madrid a lansat oficial procesul electoral joi, la două zile după ce preşedintele său, Florentino Perez,...

Jannik Sinner a ajuns la a 32-a victorie consecutivă în turneele ATP Masters 1.000, nou record

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat...

Arsenal şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui să plătească 1.000 de euro

Clubul de fotbal Arsenal Londra şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui însă să plătească...

Arne Slot crede că va fi antrenorul lui Liverpool şi în sezonul viitor

"Am toate motivele să cred că voi fi antrenorul lui Liverpool în sezonul viitor", a declarat Arne Slot,...