PAOK Salonic, eliminată din Liga Campionilor de Malmo FF

Data:

PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a fost eliminată din Liga Campionilor de Malmo FF, care s-a impus cu scorul de 4-3, după prelungiri, marţi seara, în deplasare, în manşa secundă a turului al treilea preliminar.

După 2-2 în Suedia, Malmo FF a deschis scorul la Salonic prin Sebastian Nanasi (10), apoi PAOK a punctat de două ori, prin Taison (21) şi Konstantinos Koulierakis (43). Scandinavii au egalat prin acelaşi Nanasi (45), dar campioana Greciei a intrat la pauză în avantaj, graţie reuşitei lui Andrija Zivkovic (45+4).

Malmo FF a egalat in extremis, prin Nils Zetterstrom (90+7), trimiţând jocul în prelungiri, unde a mia punctat o dată, prin Anders Christiansen (99).

PAOK va juca în play-off-ul Europa League cu NK Celje (Slovenia) sau Shamrock Rovers FC (Irlanda), scorul din prima manşă fiind 1-0.

În play-off s-au mai calificat Qarabag FK, Dinamo Kiev, Lille şi Slavia Praga, printre altele.

Azerii de la Qarabag FK au surclasat-o pe Ludogoreţ Razgrad cu 7-2, chiar în Bulgaria. Ludogoreţ a câştigat cu 2-1 în prima manşă, dar azerii au reuşit să ducă meciul în prelungiri în Bulgaria (3-2), Ludogoreţ cedând complet în această parte, primind patru goluri.

Dinamo Kiev a învins-o pe Glasgow Rangers cu 2-0, prin golurile înscrise în ultimele zece minute, prin Pihalionok (82) şi Voloşin (84), după ce scoţienii au rămas în zece jucători. În prima manşă scorul a fost egal, 1-1.

Lille a remizat cu Fenerbahce Istanbul, 1-1, după ce s-a impus în Hexagon cu 2-1. Echipa antrenată de Jose Mourinho a marcat în min. 90+1, prin autogolul lui Bafode Diakite, dar Lille a egalat în prelungiri (116), prin canadianul Jonathan David, din penalty, deşi juca în inferioritate numerică.

Slavia Praga a învins echipa belgiană Union St Gilloise cu 1-0, după ce o întrecuse şi în Cehia cu 3-1.

Internaţionalul român de tineret Marius Corbu a jucat din minutul 76 la APOEL Nicosia, care a remizat acasă cu Slovan Bratislava, după 0-2 în prima manşă.

Rezultatele de marţi:
PFC Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) – (+) Qarabag FK (Azerbaidjan) (în tur 2-1) 2-7, după prelungiri
FCSB (România) – (+) AC Sparta Praga (Cehia) (în tur 1-1) 2-3
PAOK Salonic (Grecia) – (+) Malmo FF (Suedia) (în tur 2-2) 3-4, după prelungiri
Ferencvarosi TC (Ungaria) – (+) FC Midtjylland (Danemarca) (în tur 0-2) 1-1
Glasgow Rangers FC (Scoţia) – (+) FC Dinamo Kiev (Ucraina) (în tur 1-1) 0-2
(+) Fenerbahce SK (Turcia) – LOSC Lille (Franţa) (în tur 1-2) 1-1, după prelungiri
FC Twente Enschede (Olanda) – (+) FC RB Salzburg (Austria) (în tur 1-2) 3-3
APOEL Nicosia (Cipru) – (+) Slovan Bratislava (Slovacia) (în tur 0-2) 0-0
(+) FK Bodo/Glimt (Norvegia) – Jagiellonia Bialystok (Polonia) (1-0 în tur) 4-1
Royale Union Saint-Gilloise (Belgia) – (+) SK Slavia Praga (Cehia) (în tur 1-3) 0-1

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în play-off-ul competiţiei. Echipele învinse vor continua în play-off-ul Europa League.

Programul meciurilor din play-off-ul Champions League:
BSC Young Boys Berna (Elveţia) – Galatasaray Istanbul (Turcia)
GNK Dinamo Zagreb (CRO) – Qarabag FK (Azerbaidjan)
FC Midtjylland (Danemarca) – Slovan Bratislava (Slovacia)
FK Bodo/Glimt (Norvegia) – FK Steaua Roşie Belgrad (Serbia)
Malmo FF (Suedia) – AC Sparta Praga (Cehia)
LOSC Lille (Franţa) – SK Slavia Praga (Cehia)
FC Dinamo Kiev (Ucraina) – RB Salzburg (Austria)

Meciurile din prima manşă vor avea loc pe 20/21 august, iar cele din manşa secundă pe 27/28 august.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...