Organizatorii Maratonului Bucureşti aşteaptă 15.000 de alergători la cursele din weekend

Data:

Aproximativ 15.000 de alergători sunt aşteptaţi să participe la cursele celei de-a 15-a ediţii a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, care va avea loc în weekend, au anunţat organizatorii competiţiei, într-un comunicat remis AGERPRES.

„Suntem peste măsură de bucuroşi că sărbătorim 15 ani, împreună cu o comunitate de alergare într-o continuă creştere şi că alături de ei şi partenerii noştri putem duce povestea mai departe. Raiffeisen Bank Bucharest Marathon este mai mult decât un weekend de alergare, este o stare de spirit şi le suntem recunoscători alergătorilor că ne sunt aproape în această călătorie”, a declarat Valeria Răcilă van Groningen, preşedinta RunInBucharest, organizatorul competiţiei.

Cursele competitive sunt programate duminică, 9 octombrie, primul start având loc la ora 07:45 pentru cursa de 10km Vodafone, fotolii rulante şi 08:00, pentru cursa de 10km Vodafone, individual, urmând ca la 09:30 să aibă loc startul pentru cursele Maraton Raiffeisen Bank, Semimaraton Playtika şi Ştafete ZuzuFit.

Traseul curselor cuprinde cele mai importante repere ale Bucureştiului, cu punct de plecare Bd. Libertăţii (în dreptul Parcului Izvor) şi sosire în Piaţa Constituţiei, parcurgând bulevardele din centrul, nordul şi estul Bucureştiului (Calea Buzeşti, Piaţa Victoriei, Şoseaua Kisseleff, Calea Victoriei, Bd. Unirii, Bd. Decebal, Bd. Basarabia).

Totodată, Maratonul Bucureşti Raiffeisen Bank va găzdui Campionatul Naţional de maraton, aflat în organizarea Federaţiei Române de Atletism.

Cursa de maraton reprezintă criteriu de calificare pentru Campionatele Mondiale de maraton 40+ (Maratonul de la Chicago).

Cursele necompetitive vor avea loc sâmbătă, 8 octombrie, începând de la 08:45, pentru fotolii rulante, ora 09:00, pentru Cursa Populară EY România (2,5 km) şi ora 10:30, pentru Cursele Copiilor McDonald’s. Traseele curselor de sâmbătă au ca puncte de plecare şi sosire Piaţa Constituţiei şi se desfăşoară pe Bd. Unirii, până la Piaţa Unirii.

Cursele Copiilor McDonald’s, structurată pe categorii de vârste 0-3 ani, 4-5 ani, 6-7 ani, 8-9 ani, 10-12 ani, sunt gratuite, necronometate, iar premiile sunt oferite prin tragere la sorţi.

Organizatorii Maratonului Bucureşti anunţă că sâmbătă, 8 octombrie, se vor aplica restricţii de trafic în intervalul 08:00-15:00, urmând ca duminică să fie aplicate restricţii de circulaţie în intervalul 07:00-16:00.

În cele 14 ediţii de până acum la Maratonul Bucureşti Raiffeisen Bank au participat 124.600 de alergători, dintre care 36.000 alergători copii, cel mai tânăr participant având 43 de zile, iar cel mai vârstnic 83 de ani.

Recordul de cursă la categoria maraton bărbaţi este de 2 h 10 min şi 49 sec, la ediţia din 2019.

În cadrul curselor ONG-urile asociate Maratonului Bucureşti au strâns 1,5 milioane euro, iar premiile acordate în bani şi produse au fost în valoare de 525.000 euro.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premier League investighează clubul Manchester City pentru încălcarea regulilor financiare

Clubul Manchester City face obiectul unei investigaţii conduse de o comisie independentă privind posibile încălcări ale regulilor financiare...

Liga spaniolă anchetează noi manifestări rasiste împotriva lui Vinicius Junior

Liga spaniolă de fotbal a anunţat deschiderea unei anchete după noi remarci rasiste la adresa atacantului brazilian al...

Ministerul Sportului desfăşoară pe timpul vacanţei şcolare a treia ediţie a proiectului Hercules

Ministerul Sportului a anunţat, luni, într-un comunicat de presă remis Agerpres, că pe timpul vacanţei şcolare din această...

Naţionala U20 are meciuri cu Portugalia şi Norvegia în luna martie

Echipa naţională de fotbal U20 a României va disputa în luna martie două meciuri amicale cu Portugalia şi...