Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2024 au dezvăluit sloganul competiţiei de la Paris

Data:

Cu exact doi ani înaintea startului Jocurilor Olimpice de la Paris, organizatorii au dezvăluit sloganul competiţiei din capitala Franţei – „Să deschidem larg Jocurile” -, oferind totodată detalii referitoare la programul şi preţul biletelor de intrare, informează AFP, potrivit Agerpres.

O ediţie plasată sub semnul deschiderii, cu un slogan unic pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice, care se doreşte aşadar sinonim cu incluziunea persoanelor cu dizabilităţi, deschiderea către teritoriile „de la Versailles la Saint-Denis”, unde vor avea loc mai multe evenimente, şi care vrea totodată să demonstreze „îndrăzneala, creativitatea, spiritul de avangardă care alcătuiesc identitatea francezi”, conform Comitetului de organizare (COJO).

Dacă motto-ul mişcării olimpice este „Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic), fiecare oraş gazdă îşi alege propriul slogan pentru ediţia pe care o găzduieşte.

„Să deschidem larg Jocurile a fost ţelul nostru încă din prima zi, este această ambiţie de a ne gândi la toţi indicatorii pentru deschidere”, a explicat preşedintele COJO, Tony Estanguet, după o întâlnire cu reprezentanţii guvernului şi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

În afara acestui slogan, Comitetul de organizare Paris-2024 a detaliat programul Jocurilor Olimpice, a căror ceremonie de deschidere va avea loc pe 26 iulie 2024.

Organizatorii au vrut să „lucreze la un echilibru mai bun între evenimentele masculine şi feminine”, a insistat Michael Aloisio, purtătorul de cuvânt al Paris-2024.

„Jocurile de la Paris vor fi primele Jocuri Olimpice comune”, a subliniat Aloisio, înainte de a anunţat că, „pentru a nu instala ideea că probele feminine lansează probele masculine”, maratonul feminin va avea loc după cel masculin şi va închide programul de atletism, pentru prima dată de la integrarea sa în Jocurile Olimpice, în 1984.

În acest spirit, finala turneului olimpic de baschet feminin va avea loc, de asemenea, după cea a baschetbaliştilor, în ultima zi a Jocurilor Olimpice, iar probele feminine de judo, tenis de masă, canotaj sau atletism se vor desfăşura în „prime-time”.

Grila tarifară, „accesibilă celui mai mare număr” de persoane, potrivit preşedintelui COJO, a fost şi ea pe ordinea de zi. Astfel, 50% dintre biletele olimpice şi 50% din biletele paralimpice vor costa mai puţin de 50 de euro şi doar 8% dintre tichete vor depăşi pragul de 200 de euro, cu ambiţia declarată a organizatorilor de a avea „stadioane pline”.

Michael Aloisio a mai anunţat că „pentru toate sporturile, biletele încep de la 24 de euro, cu un volum total de un milion de bilete la acest preţ”.

În sfârşit, în ceea ce priveşte sistemul de vânzare a biletelor, pasionaţii de sporturi olimpice vor trebui să se înregistreze pentru o tragere la sorţi programată în decembrie 2022, în timp ce startul vânzărilor se va da în februarie 2023, în pachete de trei evenimente sau sesiuni la alegere, înainte de deschiderea vânzării tichetelor single, în luna mai.

În total, 13 milioane de bilete vor fi oferite pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...