Omul de afaceri Dan Şucu a preluat 50% din acţiunile clubului FC Rapid

Data:

Omul de afaceri Dan Şucu a preluat 50% din acţiunile clubului de fotbal FC Rapid, celelalte 50 de procente rămânând în posesia lui Victor Angelescu, informează gruparea giuleşteană într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, potrivit Agerpres.

„Domnul Dan Şucu este noul acţionar al FC Rapid Bucureşti, acesta urmând a deţine 50% din acţiunile clubului, celelalte 50% fiind deţinute de Victor Angelescu”, se arată în comunicatul citat.

Noul acţionar a declarat că îşi doreşte ca FC Rapid să se lupte în fiecare an la câştigarea titlului de campioană.

„Ne dorim ca Rapid să redevină o echipă puternică, care an de an să lupte cu şanse reale la câştigarea titlului din Liga I. Şi, de ce nu, sperăm pe viitor să ne aducă satisfacţiile dorite şi în competiţiile europene. Da, ne-am dori mult ca toţi fanii Rapidului să fie din nou mândri de performanţele echipei. Şi tot pentru fanii noştri, ne vom strădui ca aceste performanţe să fie obţinute prin seriozitate şi corectitudine”, a afirmat Şucu.

Acesta îşi propune ca FC Rapid să se susţină independent, iar jucătorii şi angajaţii clubului să fie plătiţi la timp.

„Ne dorim ca Rapid să fie un exemplu în Liga 1, de club ce îşi respectă promisiunile cu adevărat. Jucătorii şi angajaţii Clubului să fie plătiţi bine şi fără întârzieri, iar contractele semnate cu partenerii să fie onorate întocmai şi fără excepţii. De asemenea, ne dorim ca Rapid să se susţină independent şi să nu stea niciodată cu mâna întinsă după bani publici. Mai mult, noi ne plătim taxele către stat şi comunitate, şi nu ne interesează să fim protejaţii niciunui politician. Ne dorim atât de multe pentru Rapid, şi nu va fi uşor, dar cu toţii ştim că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat vei găsi soluţia potrivită pentru a reuşi”, a adăugat Şucu, proprietarul grupului Mobexpert, cu activităţi în producţia şi retailul de mobilă.

Acţionarii Dan Şucu şi Victor Angelescu vor participa, miercuri, de la ora 13:00, la o conferinţă de presă specială care va avea loc la Stadionul Rapid Giuleşti.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...