Olivier Giroud a disputat primul său meci pentru Los Angeles FC

Data:

Fostul internaţional francez Olivier Giroud a disputat, marţi seară, primul său meci sub culorile noului său club, Los Angeles FC, pe teren propriu, contra lui San Jose Earthquakes, în cadrul competiţiei de fotbal Leagues Cup, informează AFP.

Giroud, care va împlini 38 de ani pe 30 septembrie, a intrat în teren în min. 71 al partidei câştigate de 4-1 de echipa sa, care a obţinut calificarea în sferturile de finală ale competiţiei care opune echipe din campionatul nord-american (MLS) şi cel mexican (Liga MX).

Giroud, cel mai bun marcator din istoria echipei Franţei (57 goluri), nu s-a aflat însă pe lista marcatorilor la debutul său la clubul californian.

„Eram nerăbdător să joc pe acest teren în faţa acestui public extraordinar. Am avut parte de o primire călduroasă din partea tuturor, precum un membru al familiei. Mi-ar plăcea să pot juca mai mult timp faţă de cât am jucat marţi seară, dar este evident că trebuie început cu paşi mici”, a declarat Giroud la o conferinţă de presă.

Los Angeles FC va întâlni duminică echipa Seattle Sounders în sferturile de finală ale Leagues Cup, în timp ce reluarea campionatului MLS pentru Los Angeles FC, ocupanta locului 2 în Conferinţa de Vest, este prevăzută pentru 25 august la Vancouver, în Canada.

Atacantul francez a semnat cu LAFC, la finalul contractului său cu AC Milan, un angajament valabil până în decembrie 2025.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...