Olimpice: Thomas Bach îndeamnă la unitate în noul mandat al lui Kirsty Coventry

Data:

Preşedintele încă în exerciţiu al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), germanul Thomas Bach, a îndemnat, marţi, Mişcarea Olimpică să ofere succesoarei sale, zimbabwiana Kirsty Coventry, „acelaşi spirit de unitate, solidaritate şi prietenie” de care a dat dovadă în cei 12 ani de mandat, informează EFE.

Bach a făcut această pledoarie în cursul intervenţiei sale din deschiderea sesiunii Adunării Generale a Comitetului Olimpic din Asia (OCA) din Kuweit, unde a fost însoţit de Coventry, care îşi va prelua mandatul la conducerea CIO pe data de 23 iunie, a transmis forul olimpic internaţional pe pagina sa de internet.

Cu această ocazie, Bach şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul primit din partea comitetelor naţionale de pe continent, precum şi pentru „marea energie, angajamentul şi dinamismul” de care a dat dovadă.

„Sunt încrezător că aceste valori olimpice vor fi, de asemenea, în centrul relaţiei dintre CIO şi OCA şi pe viitor. Sunt sigur de acest lucru, întrucât Kirsty Coventry este profund ataşată de aceste valori. Sper că îi veţi oferi acelaşi spirit de unitate, solidaritate şi prietenie de care eu am avut norocul să mă bucur atât de mulţi ani”, a adăugat Bach.

La rândul ei, Coventry a remarcat că Mişcarea Olimpică „este într-o perioadă de schimbare” şi a afirmat că este deschisă să colaboreze cu oricine îi cere. „Uşa mea va fi mereu deschisă. Aştept cu nerăbdare viitorul şi sper să ascult şi să învăţ de la toată lumea în lunile ce vor veni, pentru a ne asigura că Mişcarea Olimpică rămâne una relevantă, puternică şi care va lăsa o moştenire extraordinară pentru viitoarele generaţii”.

Coventry l-a lăudat pe Bach, pe care l-a descris drept „un lider excepţional pentru Mişcarea Olimpică şi un mare apărător al Asiei”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...