Olimpice: Thomas Bach consideră că reacţiile negative la readmisia sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţii sunt ”deplorabile”

Data:

Preşedintele CIO, Thomas Bach, consideră că reacţiile negative manifestate de unele guverne, în special cele europene, la readmisia sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale sunt „deplorabile”, scrie EFE.

„Este deplorabil să vedem că există guverne care nu vor să respecte opinia exprimată de majoritatea comunităţii sportive şi nici autonomia sportului. De ce aceste guverne nu procedează similar şi nu au aceeaşi poziţie faţă de celelalte 70 de războaie şi conflicte care există în lume?”, a spus Bach.

El a acuzat aceste guverne că folosesc „standarde duble” şi a spus că poziţia lor a servit doar la întărirea „unităţii Mişcării Olimpice”.

„Este şi mai deplorabil că (guvernele) ignoră rapoartele raportorilor Naţiunilor Unite în favoarea admiterii tuturor sportivilor, fără influenţa paşaportului lor. Nu este de competenţa guvernelor să decidă ce sportivi pot participa şi la ce competiţii. Ar fi sfârşitul sportului aşa cum îl cunoaştem astăzi”, a arătat el.

Bach a subliniat că este „la latitudinea federaţiilor internaţionale să decidă dacă o iau pe acea cale” pentru a admite sportivi ruşi şi belaruşi, interzişi în competiţii din februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina. Belarus este principalul său aliat în zonă.

Federaţiile de box şi scrimă sunt printre cele care au făcut deja pasul în favoarea reintegrării, în timp ce federaţia de atletism a fost împotrivă. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...