Oficialii F1 şi echipa Mercedes condamnă limbajul rasist folosit de Nelson Piquet la adresa lui Lewis Hamilton

Data:

Formula 1 şi Mercedes au condamnat, marţi, într-un comunicat, expresiile considerate a fi cu tentă rasistă folosite de fostul campion mondial Nelson Piquet la adresa pilotului britanic, Lewis Hamilton, scrie DPA, potrivit Agerpres.

Presa din Brazilia a relatat că Piquet (69 ani), campion mondial în F1 în 1981, 1983 şi 1987, a folosit epitete cu caracter rasist la adresa lui Hamilton într-un comentariu făcut anul trecut, la Marele Premiu al Marii Britanii, în contextul unei coliziuni între pilotul britanic şi rivalul său olandez Max Verstappen, coliziune în urma căreia Verstappen a trebuit să se retragă din cursă.

Acele comentarii au apărut recent în media din Brazilia, iar Hamilton a reacţionat rapid: „Este mai mult decât un limbaj neadecvat. Asemenea mentalităţi arhaice trebuie să dispară şi nu au ce căuta în sportul nostru. Am fost înconjurat de ele toată viaţa, acum e timpul pentru acţiune”, a scris britanicul pe Twitter.

Oficialii F1 au afirmat: „Limbajul discriminatoriu sau rasist este inacceptabil în societate. Lewis este un ambasador incredibil pentru sportul nostru şi merită respect. Eforturile sale neobosite privind diversitatea şi incluziunea sunt o lecţie pentru mulţi şi la care ne angajăm şi noi, cei din Formula 1”.

Echipa Mercedes, de asemenea, a evidenţiat că depune eforturi pentru un viitor în care violenţa de limbaj să dispară.

Brazilianul Nelson Piquet este tatăl actualei iubite a lui Max Verstappen.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbaliştii Rodri şi Bonmati, printre laureaţii Premiilor pentru Sport din Spania

Fotbaliştii Rodrigo Hernandez şi Aitana Bonmatí au fost recunoscuţi joi drept cei mai buni sportivi ai anului 2023...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu va fi o partidă uşoară cu Unirea, îşi merită punctele din clasament

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, se aşteaptă la o partidă dificilă cu Unirea Slobozia, în etapa a...

F1: După ce a avut alergie la cai, Hamilton anunţă că are un nou hobby, călăria

Britanicul Lewis Hamilton, pilotul echipei de Formula 1 Ferrari, a declarat, recent, că după ce a călărit pentru...

Chelsea, privată de Cole Palmer încă şase săptămâni, a anunţat Enzo Maresca

Echipa engleză de fotbal Chelsea nu va putea conta pe starul Cole Palmer pentru o perioadă de încă...