„O zi ruşinoasă” pentru CIO după recomandarea sa privind sportivii ruşi

Data:

Este „o zi ruşinoasă” pentru Comitetul Internaţional Olimpic, a declarat marţi un viceministru polonez al Afacerilor Externe, după recomandarea CIO de a-i reintegra în anumite condiţii pe sportivii ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale, transmite AFP, scrie Agerpres.

„Ce lucru bun s-a întâmplat cu Rusia pentru ca sportivii săi să participe la competiţii!! După Bucea, Irpin, Gostomel!! După bombardarea zilnică a unor obiective civile!! Este o zi ruşinoasă pentru CIO!!”, a scris Piotr Wawrzyk pe Twitter.

Luni, Ucraina, Polonia şi cele trei ţări baltice au subliniat într-o declaraţie comună că „nu există niciun motiv pentru a ne îndepărta de la regimul de excludere a sportivilor ruşi şi belaruşi instituit de CIO cu mai bine de un an în urmă”, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Polonia, Ucraina, Lituania, Estonia şi Letonia consideră că „nu naţionalitatea sportivilor le determină rolul, ci faptul că aceştia sunt sponsorizaţi/sprijiniţi de guvernele lor sau de companiile care susţin regimul rus, care îşi continuă războiul de agresiune împotriva Ucrainei, sau chiar că sunt afiliaţi direct cu armata rusă”.

CIO a recomandat marţi reintegrarea sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale, sub drapel neutru şi „cu titlu individual”, cu condiţia ca aceştia să nu fi susţinut activ războiul din Ucraina. CIO va decide „la momentul oportun” cu privire la posibila lor participare la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Begu, în sferturi la Antalya

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, revenită în circuitul profesionist după aproape şapte luni de absenţă, s-a calificat,...

Fotbal: Dan Şucu se va deplasa cu galeria Rapidului la Craiova

Acţionarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Şucu, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...

Baschet: „Rachetele” din Houston, de neoprit în NBA

Houston Rockets şi-a trecut în cont a zecea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se...

Tenis: Collins – Rîbakina, în finala feminină de la Miami

Americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina vor juca finala turneului de tenis WTA 1.000 de la Miami...