O medaliată olimpică belarusă, oponentă a regimului Lukaşenko, condamnată în contumacie la 12 ani de închisoare

Data:

O medaliată olimpică la înot, Aleksandra Gherasimenia, a fost condamnată în contumacie la 12 ani de închisoare în Belarus pentru „crearea unei formaţiuni extremiste”, a anunţat organizaţia de apărare a drepturilor Viasna, citată de AFP și Agerpres.

Gherasimenia, în vârstă de 36 de ani, medaliată cu argint şi bronz la Jocurile Olimpice (2012, 2016), a fost declarată vinovată de un tribunal din Minsk, conform unui comunicat publicat pe site-ul Viasna, care a precizat că procesul a debutat pe 19 decembrie.

Conform ONG-ului, fosta înotătoare, care s-a retras din activitatea sportivă în 2019 şi trăieşte în exil, a fost găsită vinovată de „îndemnuri la sancţiuni împotriva Belarusului şi difuzarea de informaţii false privind evenimentele din ţară în 2020”.

În cursul acestui an, la o mişcare de protest inedită contra realegerii contestate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, Gherasimenia a semnat o scrisoare deschisă, alături de alte sportive belaruse, îndemnând la „alegeri libere”.

Ea a creat Fundaţia belarusă pentru solidaritate sportivă (BSSF), o organizaţie care furnizează un ajutor financiar şi juridic sportivilor belaruşi vizaţi de autorităţi.

Aceasta a fost definită de autorităţile belaruse drept „formaţiune extremistă”.

În aprilie 2021, ea a vândut la licitaţie cu 13.500 de euro medalia sa de aur cucerită la Mondialele din 2012, pentru a obţine fondurile necesare susţinerii sportivilor din opoziţie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...