Novak Djokovic s-a oprit în optimile de finală la Indian Wells (ATP)

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 3 mondial, a fost eliminat în optimile de finală ale turneului ATP 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolar, înclinându-se în trei seturi, 4-6, 6-4, 7-6 (7/5), în faţa americanului Jack Draper, la capătul unui meci spectaculos desfăşurat miercuri.

Djokovic (38 ani), deţinătorul recordului de titluri de Mare Şlem (24) şi finalist la Australian Open în luna ianuarie, s-a înclinat după două ore şi 35 de minute de joc în faţa lui Draper, ocupantul locului 14 în clasamentul ATP.

Sârbul a câştigat de cinci ori turneul de la Indian Wells pe parcursul carierei sale, însă nu a mai ridicat trofeul din 2016 şi nici nu a mai acces de atunci în sferturile de finală.

Draper, deţinătorul titlului la competiţia din deşertul californian, dar care a revenit de curând în circuit după o absenţă de şase luni (accidentare la un braţ), îl va avea ca adversar în turul următor pe rusul Daniil Medvedev, care a trecut la rândul său, cu 6-2, 6-4, de americanul Alex Michelsen.

Spaniolul Carlos Alcaraz, liderul clasamentului mondial, şi-a respectat statutul de favorit la Indian Wells, calificându-se în sferturile de finală după o victorie în două seturi, 6-1, 7-6 (7/2), în faţa norvegianului Csaper Ruud, cap de serie numărul 13.

Jucătorul iberic a obţinut cu această ocazie a 15-a sa victorie consecutivă în tot atâtea meciuri disputate de la începutul anului 2026 şi se va lupta pentru un loc în semifinale cu britanicul Cameron Norrie, câştigătorul trofeului în 2021, care a dispus cu 6-4, 6-2 de australianul Rinky Hijikata.

Alcaraz, campionul en titre la Australian Open, a cucerit de două ori trofeul la Indian Wells (2023 şi 2024), fiind primul tenisman care a atins de cinci ori sferturile de finală în California înaintea împlinirii vârstei de 23 de ani.

Rezultate – optimi de finală:

Carlos Alcaraz (Spania/N.1) – Casper Ruud (Norvegia/N.13) 6-1, 7-6 (7/2)

Cameron Norrie (Marea Britanie/N.27) – Rinky Hijikata (Australia) 6-4, 6-2

Daniil Medvedev (Rusia/N.11) – Alex Michelsen (SUA) 6-2, 6-4

Jack Draper (SUA/N.14) – Novak Djokoic (Serbia/N.3) 4-6, 6-4, 7-6 (7/5)

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în...

Luis Enrique (PSG) se aşteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se aşteaptă la un "meci complicat" la Liverpool,...

Netflix anunţă un serial documentar despre Rafael Nadal

Gigantul streaming Netflix a anunţat, luni, lansarea, la sfârşitul lunii mai, a unui nou serial documentar sportiv care...

Real Madrid, ‘un dar de la Dumnezeu’ pentru Kylian Mbappe

Atacantul Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei de fotbal a Franţei, a afirmat că posibilitatea de a juca la Real...