Novak Djokovic, în continuare lider în clasamentul ATP. Pe ce locuri sunt jucătorii români

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, campionul de la Australian Open, se menţine pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis, publicat luni, cu un avans de 740 de puncte faţă de spaniolul Carlos Alcaraz, anunță Agerpres.

Podiumul este completat de grecul Stefanos Tsitsipas, finalist la Melbourne anul acesta.

Americanul Taylor Fritz, semifinalist la Dallas, a urcat un loc faţă de săptămâna trecut şi este acum pe 7, care reprezintă cea mai bună clasare din cariera sa.

Chinezul Yibing Wu, care a cucerit titlul în Texas, primul trofeu ATP obţinut de un chinez, a reuşit un salt remarcabil de 39 de locuri, până pe 59.

Italianul Jannik Sinner a urcat trei poziţii şi se află pe 14 în urma titlului câştigat la Montpellier.

Argentinianul Sebastian Baez, campion la Cordoba, în ţara natală, a urcat 11 locuri şi se află acum pe 36.

Nicholas David Ionel rămâne cel mai bine clasat român, însă a coborât cinci locuri faţă de săptămâna trecută şi se află pe 221. Şi al doilea reprezentant al ţări noastre, Filip Cristian Jianu, a coborât o treaptă, fiind acum pe 268.

La dublu, Victor Cornea rămâne aproape de top 100, chiar dacă a pierdut o poziţie faţă de săptămâna precedentă, fiind acum pe 106.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 7.070 puncte
2 (2). Carlos Alcaraz (Spania) 6.730
3 (3). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.940
4 (4). Casper Ruud (Norvegia) 5.515
5 (5). Andrei Rublev (Rusia) 4.065
6 (6). Rafael Nadal (Spania) 3.815
7 (8). Taylor Fritz (SUA) 3.455
8 (7). Felix Auger-Aliassime (Canada) 3.260
9 (9). Holger Rune (Danemarca) 3.136
10 (10). Hubert Hurkacz (Polonia) 2.950
……………………………………………………..
221 (216). Nicholas David Ionel 252
268 (267). Filip Cristian Jianu 202
394 (394). Marius Copil 117
441 (419). Cezar Creţu 100
531 (533). Sebastian Gima 66
542 (543). Ştefan Paloşi 64
654 (655). Nicolae Frunză 41

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...