Novak Djokovic: „Federer este unul dintre cei mai mari sportivi din istorie”

Data:

Sârbul Novak Djokovic consideră că elveţianul Roger Federer, care şi-a anunţat recent retragerea din circuitul profesionist, este unul dintre cei mai mai sportivi din toate timpurile, care va lăsa o moştenire de durată pentru lumea tenisului, informează Reuters, citată de Agerpres.

Federer, în vârstă de 41 de ani, va participa săptămâna aceasta la ultima sa competiţie ca jucător profesionist, Laver Cup, la care va evolua în echipa Europei, alături de Rafael Nadal, Andy Murray şi Novak Djokovic cei trei mai rivali ai carierei sale strălucitoare de 24 de ani.

Campionul elveţian, care a câştigat 20 de titluri de Mare Şlem, s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultimii ani, iar săptămâna trecută a anunţat că îşi va încheia cariera după Laver Cup de la Londra.

„Impactul său asupra acestui sport a fost extraordinar, aşa cum a fost jocul său, stilul său, fără efect, doar perfect pentru un ochi de antrenor de tenis, de jucător sau doar de fan al tenisului”, le-a declarat Djokovic miercuri reporterilor prezenţi la London Tower Bridge.

„A lăsat o moştenire uriaşă, care va dăinui foarte mult timp”, a adăugat sârbul, care l-a învins pe Federer în patru finale majore, inclusiv la Wimbledon 2019, ultima finală de Grand Slam a elveţianului.

„Nici Andy (Murray) şi nici eu nu ştiam că acesta va fi ultimul său meci, că îşi va lua rămas bun în acest weekend, aşa că face această ocazie şi mai mare, pentru că este unul dintre cei mai mai sportivi din istorie. Popularitatea sa pe teren şi în afara terenului vorbeşte de la sine. Aşa că sunt sigur că ne vom distra de minune în acest weekend”, a subliniat Djokovic, aflat la un singur trofeu distanţă de recordul de 22 de titluri de Mare Şlem, deţinut de Nadal.

Ediţia din acest an a Laver Cup va fi primul eveniment la care Federer, Nadal, Murray şi Djokovic vor fi cu toţii prezenţi, după Australian Open 2019.

„Este grozav că vom avea şansa de a petrece timp de calitate împreună, în afara terenului. Avem mese de echipă şi vom vorbi despre tenis, sport, viaţă. În mod normal, nu facem asta în timpul turneelor, avem propriile noastre echipe şi familii, deci acest lucru este ceva unic”, a mai spus Novak Djokovic.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...