Novak Djokovic, eliminat în turul 2 la Monte Carlo

Data:

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, liderul ATP, a fost eliminat marţi în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale în valoare de 5.415.410 euro, după ce s-a înclinat în trei seturi, 6-3, 6-7 (5/7), 6-1, în faţa spaniolului Alejandro Davidovich-Fokina (46 ATP), potrivit Agerpres.

Spaniolul s-a impus după un meci de aproape trei ore, în care ambii jucători au făcut câte cinci duble greşeli.

Luni, Djokovic spunea că este conştient că îi va fi greu să etaleze cel mai bun joc al său la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, în cursul acestei săptămâni, după o absenţă îndelungată din circuitul profesionist.

În luna ianuarie, sârbul a fost expulzat din Australia, înaintea turneului de Mare Şlem de la Melbourne, pentru că nu era vaccinat împotriva coronavirusului. El a participat apoi, în februarie, la turneul de la Dubai, unde s-a oprit în sferturile de finală, dar a lipsit de la Indian Wells şi Miami, pentru că nu a putut intra în Statele Unite, tot din cauza absenţei vaccinului anti-Covid.

Regulile sunt diferite însă în Principatul Monaco, unde este rezident, şi în Franţa, unde turneul are loc de fapt, la graniţa dintre cele două state.

„Sunt conştient că nu voi fi probabil la cel mai bun nivel al meu la începutul acestei săptămâni. Încă îmi testez motorul, ca să zic aşa, îmi construiesc jocul, aşa că va dura evident ceva timp să îmi intru în ritm şi să-mi regăsesc jocul competitiv de care am cu adevărat nevoie”, adăuga sârbul.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...