Novak Djokovic a egalat-o pe Steffi Graf la numărul de săptămâni ca lider mondial

Data:

Sârbul Novak Djokovic a început luni a 337-a sa săptămână ca lider al clasamentului ATP, egalând astfel recordul din tenisul profesionist deţinut de fosta jucătoare germană Steffi Graf, care a reuşit aceeaşi performanţă în circuitul WTA, anunță Agerpres.

În vârstă de 35 de ani, Djokovic a revenit în fruntea ierarhiei masculine pe 30 ianuarie, după victoria sa de la Australian Open, unde şi-a trecut în palmares al 22-lea său titlu de Mare Şlem. El se află acum la egalitate cu rivalul său spaniol Rafael Nadal ca număr de trofee majore.

Sârbul are în acest moment un avans de 590 de puncte faţă de spaniolul Carlos Alcaraz, ocupantul locului secund în clasamentul ATP, care a cucerit duminică trofeul în turneu de la Buenos Aires, la revenirea în competiţie după o absenţă de aproape patru luni, din cauza unei accidentări.

Novak Djokovic a acces pentru prima oară în fotoliul de lider al clasamentului ATP pe 4 iulie 2011, cedându-l un an mai târziu, pe 8 iulie 2012, elveţianului Roger Federer. Sârbul a mai ocupat ulterior prima poziţie în perioadele 7 iulie 2014 – 6 noiembrie 2016, 5 noiembrie 2018 – 3 noiembrie 2019, 3 februarie 2020 – 22 martie 2020, 24 august 2020 – 27 februarie 2022 şi 21 martie 2022 – 12 iunie 2022.

Primul lider din istoria clasamentului ATP a fost românul Ilie Năstase, în perioada 23 august 1973 – 2 iunie 1974 (40 de săptămâni).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...