Noul antrenor al lui Juventus, Igor Tudor, va câştiga 500.000 de euro până la finalul sezonului

Data:

Noul antrenor al echipei Juventus Torino, croatul Igor Tudor, care va câştiga 500.000 de euro până la finalul sezonului, a condus circa 1.000 de km de la Split pentru a ajunge duminică la Torino, conform media italiene, potrivit Football Italia.

Juventus Torino l-a pus pe liber, duminică, pe antrenorul Thiago Motta la doar nouă luni de la instalare, angajându-l pe fostul fundaş al ”Bătrânei Doamne” până la finalul sezonului.

Conform Gazzetta dello Sport şi altor media italiene, tehnicianul croat a ajuns la Torino, duminică seară, după ce a condus din oraşul său de rezidenţă, Split, pentru circa zece ore.

Acordul său cu Juventus Torino ar include şi opţiunea de prelungire până în 2026. Prelungirea contractuală va fi automată dacă obţine calificarea în Liga Campionilor, dar Juventus va avea posibilitatea să pună capăt a contractului până în 30 iulie.

Clubul torinez nu a confirmat, duminică, oficial detaliile din contractul lui Igor Tudor.

Juventus Torino va participa la Cupa Mondială a Cluburilor de la jumătatea lunii iunie.

Igor Tudor s-a întâlnit cu fanii lui Juventus, luni, când a ajuns la clinica medicală a clubului italian şi va conduce, în aceeaşi zi, prima sesiune de pregătire. Tudor a fost, anterior, pe Allianz Stadium, în calitate de secund a lui Andrea Pirlo în perioada 2020-2021.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fabio Cannavaro a dezvăluit cât de aproape a fost să devină selecţionerul Italiei

Fabio Cannavaro a explicat cât de aproape a fost să devină succesorul lui Luciano Spalletti la conducerea reprezentativei...

Jamal Musiala a revenit la antrenamentele lui Bayern

Conducătorul de joc al lui Bayern Munchen, Jamal Musiala, a revenit la antrenamentele echipei marţi, la 164 de...

Gianluigi Donnarumma, votat cel mai bun portar al anului 2025

Portarul italian Gianluigi Donnarumma a câştigat marţi premiul FIFA pentru cel mai bun portar, după ce a ajutat-o...

Lamine Yamal, cel mai bun jucător Under-20 în ancheta IFFHS

Atacantul Lamine Yamal de la FC Barcelona a fost ales cel mai bun jucător sub 20 de ani...